fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

Două reguli fundamentale în discuția cu un mentor

D

Acum mulți ani am primit un mesaj pe Facebook de la un om pe care îl consider mentor. Avea un business de mai mulți ani, avea entuziasm, avea experiență și îl urmăream cu destul de mare interes. Îl adăugasem în lista de prieteni prin 2010, pe vremea când internetul era un ecosistem mult mai mic ca acum. La un moment dat, mi-a scris un mesaj după ce văzuse o postare recentă din timeline-ul meu, cu blogul pe care scriam atunci.

S-a oferit să mă îndrume cu câteva sfaturi esențiale pentru un business online și mi-a prezentat succint beneficiile e-mail marketing-ului. A fost o discuție foarte scurtă, însă a însemnat mult pentru mine. Mi-a spus un lucru pe care l-am ținut minte și cu care am mers mai departe ulterior în orice interacțiune cu un mentor.

Eu nu te pot ajuta cu timpul meu. Tot ce pot să fac eu este să te îndrum spre resursele cele mai potrivite descoperite de mine, dar tu trebuie să depui efortul. Te pot ajuta să îți scurtezi curba de învățare și îți pot da un sfat atunci când îl ceri, dar călătoria e a ta.” — P.N.

1. Timpul e cea mai prețioasă resursă

Discuția cu un mentor e diferită de conversația cu un prieten sau un necunoscut. Mentorii sunt, în general, oameni care își apără timpul cu o forță fenomenală. Uneori îi găsești greu. Alteori au puțin timp la dispoziție. De aceea e atât de important modul în care îi abordezi.

Chiar dacă banii sunt o resursă finită, o avere poate crește exponențial. Banii sunt o unealtă care poate fi manipulată, controlată și influențată. Iar de la un anumit punct în sus, suma de bani din cont nu mai influențează atât de mult viața unui individ.

La polul opus însă, timpul nu oferă absolut nicio formă de control, se scurge secundă după secundă. Timpul este singura monedă de schimb care nu poate fi recuperată. Odată cheltuite orele și minutele pe care le avem, nu le mai recuperăm niciodată. De asta e atât de important să maximizăm tot ceea ce facem — prin alegeri și decizii bune.

Lecția cu care am plecat din acea scurtă discuție de pe Facebook cu mentorul meu a fost dublă:

  1. să îmi prețuiesc mai bine timpul, un efort constant pe care îl rafinez chiar și în prezent
  2. să prețuiesc mai bine timpul altora, un obicei pe care l-am perfecționat în timp

Esența aici e simplă. Fii conștient de timpul pe care îl ceri.

2. Pune valoare pe masă

Am devenit om de afaceri pentru că antreprenoriatul mă provoacă să fiu mai bun, e singura „profesie” unde nu există reguli prestabilite și unde trebuie să îmi construiesc singur drumul, deci caut adesea mentori în business.

Cunosc personal câțiva oameni cu afaceri de zeci și sute de milioane de euro. Nu consider averea materială ca fiind un sistem de referință ideal în alegerea mentorilor, însă cineva care creează și gestionează sisteme la un nivel atât de înalt are o capacitate extraordinară de a abstractiza și de a vedea imaginea de ansamblu. Abilitatea asta de a merge mult pe orizontală mi se pare splendidă și de asta apreciez enorm oamenii care o stăpânesc. E o artă.

Pe aceeași notă, sunt câțiva oameni fără o avere materială semnificativă pe care îi consider mentori. Abilitățile sau sfaturile pe care le găsesc la ei sunt adesea diferite, învârtindu-se mai puțin în zona raționalului și mai mult în zona comunicării, empatiei și inteligenței emoționale. Capacitatea acestora din urmă de a merge mai mult pe verticală, în profunzimea minții, e un lucru pe care îl apreciez enorm și din care învăț multe.

Indiferent despre ce mentori vorbim, majoritatea sunt oameni de acțiune. Cei mai mulți sunt oameni care fac lucrurile să se întâmple. Cei mai mulți muncesc, transpiră, caută, se mișcă și evoluează constant.

Cum obții atenția lor? Cum obții atenția unor oameni care au suficient de multe „pe farfurie”?

Oferi valoare. Pui pe masă ceva ce nu se poate cumpăra cu bani. Povești, experiențe, mindset.

Pui pe masă identitatea ta.

Câteva idei despre identitate

Am descoperit că entuziasmul și curajul sunt contagioase. Pasiunea pentru viață și dorința de a face lucrurile să se întâmple sunt două lucruri pe care nu le găsești ușor. Eu am alergat câteva zeci de maratoane și ultramaratoane și am finalizat câteva curse de tip IronMan. Am călătorit în peste 50 de țări, mi-am dat demisia din poziția de medic și am o relație absolut genială cu soția mea.

Sunt câteva lucruri care mă caracterizează și care nu pot fi cumpărate cu bani. Am povești interesante de spus, am experiențe și mi-am suflecat mânecile de-a lungul timpului ca să fac treabă. Am căutat să inventez cât mai puține scuze. Prin ceea ce sunt și prin ceea ce fac, arăt că „depun efortul” și sunt dispus să muncesc.

Fiind la rândul meu mentor pentru alți oameni, am căutat să înțeleg care e cea mai optimă metodă de abordare și gestionare a acestui tip de „relație”. Iar concluzia e una singură.

Cei mai mulți oameni vorbesc, dar nu fac. Cei mai mulți oameni vor să știe scurtătura. Cei mai mulți oameni vor pastila magică. Cei mai mulți oameni vor soluții rapide și nu joacă jocul pe termen lung.

E atât de simplu.

Dacă vrei un mentor, arată că prețuiești timpul omului din fața ta, pune întrebări bune, cere sfaturi țintite și pune pe masă ceea ce ai făcut până acum, demonstrează că ai intrat în mocirlă. Fii un om de acțiune și arată cine ești tu, pune-ți pe tavă identitatea.

Pentru că oamenii de acțiune iubesc oamenii de acțiune.



Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri