
În urmă cu ceva ani am pierdut o sumă considerabilă din portofoliul meu de investiții, totul din neatenție. Valoarea ar fi echivalentă astăzi cu un mic apartament într-un oraș destul de mare din România. Mi-a luat mult timp să trec peste greșeala respectivă, însă m-am întors de câteva ori cu gândul acolo pentru a-mi reaminti lecția învățată. Trebuie să mergi întotdeauna înainte, să te miști, să acționezi, să nu rămâi blocat în trecut. Trebuie întotdeauna să rafinezi prezentul.
Într-o conversație recentă, soția mea a menționat faptul că „poate ne așteaptă ceva mai bun în viitor”, ca răspuns la invitația mea de a lua o decizie importantă împreună. Atunci mi-am scos telefonul și am notat ideea asta.
A regreta (și a trăi blocat în trecut) se află pe același nivel cu a evita/amâna luarea unor decizii în prezent, cu speranța că ceva mai bun va veni în viitor.
Acel regret toxic în care îți paralizezi acțiunile din prezent pentru că trăiești în trecut este același lucru cu imobilizarea momentului „acum” pentru că trăiești în viitor. În ambele situații, uiți să fii atent la ce se întâmplă în prezent.
Trecutul și viitorul ar trebui privite ca repere, simple unelte opționale prin care să gestionăm și să înțelegem mai bine realitatea în care trăim, însă nu ar trebui să fie elementele fundamentale. Prezentul este întotdeauna cel mai important, pentru că el dă naștere trecutului și viitorului. Ceea ce facem „acum” devine în același timp istorie și perspectivă.
- Momentul prezent scrie trecutul chiar în timp ce citești acest text.
- Momentul prezent scrie viitorul chiar în timp ce citești acest text.
E un paradox, dar cel mai important moment e întotdeauna „acum”.
„Acum” ne dă mereu posibilitatea să schimbăm ce se va întâmpla în viitor atunci când ceea ce e în trecut nu ne satisface. „Acum” e o coală albă de hârtie care așteaptă să fie pictată sau scrisă.
Concluzia e simplă și are un tâlc evident. Pe termen lung, orice decizie e mai bună decât nicio decizie (atunci când observi activ procesul și îți înveți lecțiile).
- Un cumul de „nicio decizie” înseamnă o sumă egală cu zero.
- Un cumul de „orice decizie” (chiar și greșite uneori) înseamnă, în timp, o sumă cu plus.
Îndemnul de final?
Mișcă-te, ia decizii.
Rafinează prezentul, iar trecutul și viitorul îl vor urma.