Am crezut foarte mult timp că perfecționismul e sănătos, un fel de unealtă pentru dezvoltare și progres. Însă pe măsură ce au trecut anii am realizat cât de important este ca perfecționismul să fie ținut în frâu. E total neconstructiv să rămâi fixat pe greșeli, pivotări ineficiente și să te consumi cu anumite decizii doar pentru că au ajuns să fie abateri de la planul inițial.
Una dintre cele mai mari epifanii din viața mea a apărut în momentul în care am realizat că fiecare om este oricând cea mai bună versiune a sa. Atenție, nu în raport cu un observator extern, nu în raport cu cineva care ar poate să judece ușor și poate să spună cum s-a greșit și unde, în funcție de expertiză sau nu.
Fiecare om reprezintă cea mai bună versiune a sa. Cu toții suntem, în prezent, suma alegerilor noastre și cu toții am făcut tot ce am putut noi mai bine, indiferent că am greșit sau nu. Exceptând cazurile patologice, nimeni nu ar vrea să greșească. Selecția naturală ne face să dăm tot ce avem mai bun, indiferent cum percepem noi lucrurile și indiferent cum îi judecăm pe alții.
Ai putea spune…
„Mihai, dar eu știu că nu sunt cea mai bună versiune a mea. Pot fi mai bun.”
Realitatea este că poți spune ce vrei, dar doar rezultatele contează. Contează doar cine ești în prezent, nu cine spui că ai putea fi.
Două exemple
1. În 2018 am plecat o lună în Africa cu soția mea. Era chiar luna noastră de miere. La câteva săptămâni după ce ne-am întors în România am observat că îmi lipseau echivalentul a 15.000 de dolari dintr-un cont în care tranzacționam criptomonede, un procent semnificativ din portofoliul meu. La o privire mai atentă, am văzut că o comandă deschisă cu aproape un an înainte se închisese automat, lovise un prag limită.
Fiind plecat pe alt continent, mi-am luat o pauză și nu am mai urmărit nimic cu atenție. Asta m-a costat câteva zeci de salarii minime pe economie la momentul respectiv, totul într-o singură secundă. Această greșeală a fost cea care a umplut paharul, momentul în care am realizat că nu am voie să am emoții în piața financiară, indiferent că vorbim de alte piețe de tranzacționare.
A fost momentul care m-a forțat să accept și să extrapolez situația respectivă și la alte eșecuri.
Mi-am dat seama că am făcut tot ce am știut mai bine. Am citit, am învățat, mi-am luat lecții și am mers mai departe. Iar lecția aceasta este dureroasă și puternică în același timp. Este lecția care m-a învățat nu doar să fiu mai atent, dar să accept că unele lucruri nu le pot schimba și nu are absolut niciun sens să regret sau să îmi imaginez scenarii alternative.
„Cum ar fi fost dacă… ?” nu ajută cu nimic.
2. Cei mai mulți părinți fac tot ce știu ei mai bine pentru a-și crește copiii. Indiferent cum vor percepe odraselele maniera de creștere când devin adulți, părinții iau, în general, cele mai bune decizii pe care le au la dispoziție. Când te uiți în urmă, e ușor să arăți cu degetul și să spui că s-ar fi putut face mai bine.
Însă lucrurile nu funcționează așa. Nu te poți uita în urmă și nu poți spune că tu ai fi făcut mai bine, pentru că tu ai acum la dispoziție tehnologie, informație, cunoștințe, resurse și multe alte elemente care ne fac viața în societate mai ușoară.
Povestea următoare a avut loc tot în 2018, când a fost nevoie să merg la stomatolog pentru mai multe intervenții, nu foarte prietenoase. Ajunsesem în punctul în care aveam nevoie de două implanturi, finalizând procedurile cu succes.
Deși fac sport de anduranță, sunt extrem de atent la nutriție, mișcare, somn și alți factori care țin de sănătate, considerându-mă un om într-o formă excepțională, dantura a fost mereu cel mai slab punct al meu.
Într-o anumită măsură, genele sunt de vină. Din alt punct de vedere, modul în care am fost crescut e de vină — am consumat cantități industriale de dulciuri în copilărie. Iar primele mele reacții din viața de adult, atunci când a trebuit să scot bani grei din buzunar pentru a-mi repara dantura, au fost să arunc vina pe părinții mei, în special pe faptul că nu mi s-a explicat cum se face o rutină de întreținere a dinților în copilărie.
Acum, fiecare are nemulțumirile lui când vine vorba de familie.
Sunt convins de asta.
Însă epifania pe care am menționat-o inițial se leagă și de acest lucru. Am acceptat faptul că părinții mei au făcut tot ce au știu ei mai bine la momentul respectiv. Nu mă ajută cu nimic să trăiesc cu impresia că au făcut ceva intenționat. Acel lung șir de alegeri au fost cele mai bune alegeri ale lor, în circumstanțele respective.
Și îi apreciez enorm pentru asta.
Cu toții suntem cele mai bune versiuni ale noastre, raportat la standardele proprii, nu pentru un observator extern
Orice alegere e cea mai bună alegere. Orice alegere în care investim timp și efort, orice alegere care ne produce insomnii sau nu, orice alegere care ne consumă energie, orice alegere, fie că e calculată sau impulsivă, e cea mai bună alegere.
Acea alegere, dintr-un șir colosal de alegeri pe care le facem în viață, reprezintă o reflexie incredibil de exactă a propriei persoane. Indiferent cum arată acea alegere pe moment pentru alți oameni și indiferent cum arată acea alegere peste ani de zile pentru un observator extern — care poți fi chiar tu, dar mai evoluat și cu mai multă experiență sub centură, acea alegere inițială a fost cea mai bună decizie pe care ai făcut-o la momentul inițial.
Aceasta nu e altceva decât o manieră alternativă de a privi viața și propriile decizii. E o opțiune care îți oferă mai multă acceptare și îți permite să faci un pas înapoi, privind spre trecut ca spre o serie de lecții din care ai doar de învățat.
Dacă nu poți schimba nimic, și în general nu poți, tot ce îți rămâne e să înțelegi că deciziile și alegerile luate în trecut — indiferent care au fost acelea — au fost roadele identității tale de la acel moment.
Cele mai bune roade.
Regretul, rușinea, nostalgia sau alte emoții asociate ajută până la un anumit punct. Apoi trebuie să mergi mai departe și să „descătușezi” de ele când nu îți mai sunt de folos.
Mai departe, privește partea bună a lucrurilor. Dacă acum, în prezent, poți observa cu ușurință greșelile pe care le-ai făcut, asta nu înseamnă decât că ai evoluat. Ai învățat ce nu funcționează. Ai învățat să explorezi alternative. Ai devenit o versiune mai bună a ta.
Și nu uita, chiar și de acum încolo, orice alegere e cea mai bună alegere.
Pleacă la drum cu mentalitatea asta.
Nu rămâne blocat în trecut, altfel riști să blochezi multe fire narative din viața ta, atât din prezent, cât și din viitor.
