fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

Aplauze false

A

Publicul a explodat în aplauze. Fiecare persoană din sala gigantică s-a ridicat în picioare și a început să aplaude sălbatic, ca și când ar fi fost o competiție de bătut din palme. Aplauzele demente erau dedicate dictatorului Iosif Stalin la o conferință din 1937 a Partidului Comunist din Uniunea Sovietică. Însă marea întrebare a venit foarte rapid: cine urma să fie prima persoană care avea să înceteze să bată din palme în cinstea tovarășului Stalin? Nimeni nu avea curaj, așa că aplauzele au continuat. Și au tot continuat.

Șase minute.

Șapte minute.

Opt minute.

Toată lumea se săturase. Unii obosiseră din cauza ritmicității anoste. Cei din spatele sălii mai trișau, putând aplauda mai puțin viguros și cu mai puțin entuziasm, dar cei din față erau prinși între ciocan și nicovală.

Nouă minute.

Zece.

Toți urmau să bată din palme până când aveau să leșine, pentru că nu exista altă opțiune.

Într-un final, după unsprezece minute de aplaudat non-stop, directorul unei fabrici locale de hârtie a decis că era suficient. S-a oprit, așezându-se pe scaun.

Un miracol pentru toată sala, pentru că toți i-au urmat imediat exemplul.

În aceeași noapte, acel director al fabricii de hârtie a fost arestat și trimis în Gulag pentru zece ani. Autoritățile au inventat un motiv pentru sentința sa, însă în timpul interogatorului i s-au spus următoarele: „Niciodată să nu fii primul care se oprește din aplaudat”.

Stejarul și vițelul

Aleksandr Solzhenitsyn, un scriitor, istoric și filosof rus, a scris despre scena aceasta în cartea sa numită The Gulag Archipelago, la aproape două decenii după căderea lui Stalin. Solzhenitsyn a scris cartea (în două părți) ce este probabil una dintre cele mai influente din secolul 20. La urma urmei, acele volume, povestind marea teroare a lui Stalin, au ajutat la răsturnarea imperiului comunist.

Solzhenitsyn însuși a fost victima lui Stalin, pentru că a fost trimis în lagărele de muncă din Gulag timp de opt ani pentru critici adresate lui Stalin într-o scrisoare către un prieten. Scopul lagărului de muncă era să „spele creierul” prizonierilor și să-i transforme în comuniști buni, ascultători. Dar un lucru uimitor i s-a întâmplat lui Solzhenitsyn: perioada petrecută acolo l-a transformat.

Solzhenitsyn a șocat pe toată lumea când a spus că era recunoscător pentru timpul petrecut în închisoare, tocmai pentru că l-a învățat despre natura binelui și a răului.

În mod ironic, el a ieșit din închisoare mai puternic.

Mai departe, una dintre numeroasele cărți ale lui Solzhenitsyn s-a numit The Oak and the Calf (în traducere, „Stejarul și vițelul”) – un titlu care se referă la o fabulă veche, rusească, despre un vițel care tot împingea cu capul un stejar mare, din nou și din nou și din nou, până când uriașul copac s-a prăbușit în cele din urmă.

Într-o metaforă incredibil de frumoasă, Solzhenitsyn însuși era acel vițel, la fel ca mulți alți oameni care au continuat să împingă stejarul uriaș ce a fost odată imperiul sovietic. Nu s-au dat bătuți, iar acel copac a căzut în cele din urmă.

Curaj

Oameni normali au devenit criminali pentru Stalin. Și pentru Hitler, și pentru Ceaușescu și pentru mulți alți dictatori. Oameni normali s-au transformat în funcție de cum a bătut vântul nu pentru că nu au avut o busolă morală, ci pentru că nu au avut curaj.

Este nevoie de curaj pentru a fi persoana care nu renunță. Este nevoie de curaj pentru a spune lucrurilor pe nume. Este nevoie de curaj pentru a fi persoana care este dispusă să nu mai aplaude răul, atunci când toți ceilalți din sală continuă să bată din palme.

Și există adesea un preț de plătit pentru acest tip de curaj.

Dar există și o recompensă peste măsură.

Morala?

Tu ce ai alege, să bați din palme sau să înduri pedeapsa?



Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri