fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

De ce am refuzat să merg cu autobuzul

D

Am făcut liceul și facultatea într-unul dintre marile orașe ale României, un centru universitar. În cei patru ani de liceu am mers pe jos la școală în cea mai mare parte a timpului, fiind vorba de o plimbare de 20 de minute. Mergeam cu taxi de cele mai multe ori când ploua, niciodată cu autobuzul. Mai târziu, ajuns la medicină, universitatea și spitalul se aflau mult mai departe de casă, cam la 40-45 de minute de mers pe jos. Am aplicat aceeași formulă, adică multă mișcare, cu precizarea că acum aveam permis de conducere.

Am mers ani de zile pe jos, prin frig, prin ninsoare, prin căldură, prin ploaie. Liceul a culminat cu perioada în care părinții mei își închiseseră firma, situația financiară a familiei nefiind grozavă. Preferam să nu cheltuiesc puținii bani pe care îi aveam pe taxi (când vremea era nașpa), mai ales că distanța era relativ scurtă.

Însă problema a apărut în facultate, pentru că deși am avut o micuță mașină personală în primul an (primită cadou de la tatăl meu cu ocazia intrării la medicină), nu aveam întotdeauna bani de benzină. În plus, am vândut-o după un an ca să investesc banii și să îi înmulțesc.

Îmi aduc aminte un moment cheie în acel prim an de facultate. Le tot ceream părinților bani de benzină, iar după o lună în care cheltuisem destul de mult pe transport, a venit conversația pe care nu o voi uita niciodată. Mi-au sugerat, ca orice oameni normali și rezonabili, să îmi fac un abonament de student și să merg cu autobuzul.

Însă eu eram un om nerezonabil. Răspunsul meu a fost direct și simplu.

Nici măcar nu urma să discut despre asta. Le-am spus că subiectul nu era negociabil și i-am rugat să nu mai aducă vreodată în discuție varianta cu autobuzul. Aveam să merg pe jos, prin frig, ploaie, soare, indiferent de temperatură. Aveam să îndur inconfortul de a merge pe jos atunci când vremea nu era favorabilă, ca să îmi reamintesc zi de zi, pas cu pas, metru cu metru, că nu îmi doream să merg cu autobuzul toată viața. Îmi doream să îmi aleg eu cu ce vreau să merg, nu să fiu constrâns de împrejurări.

Și am făcut asta. Plecam cu aproape o oră înainte de începerea cursurilor sau stagiilor.

Iarna, dimineața era întotdeauna o aventură.

Am avut multe zile în care am tremurat de frig, la propriu, pentru că nu aveam geci și ghete cu tehnologiile pe care le am acum. Am avut multe zile în care eram obosit după 12 ore petrecute la facultate și în care mă întorceam pe jos, pe întuneric, cu căștile în urechi.

Dar am perseverat.

Pas cu pas, până când mi-am permis mai mult.

Devii mediul în care trăiești

Privind în urmă, vreau să clarific un lucru simplu. Nu jignesc pe nimeni prin textul acesta. Cred cu tărie în puterea unui sistem de transport în comun bine pus la punct, aceasta fiind una dintre miile de modalități excelente de a reduce amprenta individuală de carbon. Cred în a merge cu autobuzul, cu trenul sau cu metroul și am făcut-o de mai multe ori, ani mai târziu.

Însă la momentul respectiv, tânăr student cu visuri mari fiind, nu mi-am dat efectiv voie să mă urc într-un autobuz din România tocmai pentru a nu mă complace în situația aceea.

Eu mai cred cu tărie și în faptul că devii mediul în care trăiești.

Devii oamenii cu care îți petreci timpul. Devii parte din activitățile pe care le faci. Devii ceea ce „absorbi” din realitatea înconjurătoare. Devii ceea ce vezi și trăiești în fiecare zi.

Încet, încet, fără să îți dai seama, te transformi.

Asta este una dintre cele mai puternice lecții pe care le poți învăța ca om, iar eu am fost suficient de norocos și inspirat să înțeleg asta spre finalul liceului, citind cărți și urmărind oameni care își depășiseră condiția.

Am refuzat să devin omul care merge cu autobuzul pentru că nu are de ales.

Mi-am dorit să devin omul care poate să aleagă oricând și oriunde cu ce mijloc de transport să se deplaseze.

Și am reușit.

Acum, însă, e rândul tău.

Te provoc să descrii pe o foaie mediul care te înconjoară. Descrie oamenii cu care îți petreci cea mai mare parte a timpului, descrie activitățile tale, traseul spre școală, facultate sau job. Descrie tot ce vezi.

Apoi scrie cum ai vrea să schimbi toate astea.

Scrie ce îți dorești.

Scrie-ți visurile.

Pentru că nimic nu se va schimba până nu conștientizezi că absolut tot ceea ce trăiești te influențează cumva, într-un mod aproape imperceptibil.

Iar tu ești responsabil pentru tot.



Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri