„Ce ai de gând să faci?”, m-a întrebat Cătălina așezându-și capul pe umărul meu în timp ce privea în sus, spre cerul senin și întunecat. Eram în luna de miere, pe o insulă din estul Africii, unde seara se lasă mult mai devreme ca în România. Trecuse peste un an și jumătate de când îmi luasem concediu fără plată de la spital și destul de multe luni de la demisia oficială, iar o parte dintre proiectele pe care le aveam în plan nici nu ieșiseră din agendă. Deși făcusem extrem de multe lucruri, simțeam totuși o presiune auto-indusă.
Deși firma creștea excepțional, așteptările erau mai mari, în ideea că ne doream și creștere pe orizontală. Aveam un proiect blocat cu o companie poloneză și partenerii nu dădeau semne de progres, iar decizia de a oferi servicii de software la comandă pentru a aduce un flux adițional de cashflow nu funcționa deloc așa cum ne așteptam – sugrumase efortul dedicat altui proiect la care se lucra în firmă. În plus, nici blogul MihaiVoinea.ro, inițiativa mea personală, nu se materializase încă, fiind mult în spatele planificării.
La scurt timp după acea întrebare, aveam să renunțăm la a mai crea software pentru alții și aveam să ne concentrăm strict pe dezvoltarea platformelor noastre. Iar strategia avea să funcționeze exemplar. Apoi aveam să încheiem parteneriatul eșuat cu polonezii.
Nu toate deciziile se iau pe loc, e nevoie să „rumegi” o perioadă înainte să pornești pe un anumit drum. Dar eu începeam să mă maturizez ca antreprenor și nu reușeam să văd imaginea de ansamblu atunci. Începeam să analizez mai multe nuanțe înainte să spun „da” pe bandă rulantă pentru a maximiza oportunitățile, dar tot aveam unele îndoieli.
Scena respectivă din luna de miere a fost doar unul dintre multele momente în care soția mi-a fost confidant. De-a lungul timpului aveam să discut enorm de multe lucruri sensibile cu ea, nu neapărat despre noi ca și cuplu, ci decizii, alegeri sau în clipe de cumpănă.
Loialitatea este una dintre punțile cele mai puternice dintre noi doi, iar asta ne-a permis să ne ajutăm reciproc în situații variate. Pe mine, discuțiile lungi și puternice cu ea m-au ajutat să obțin o claritate fenomenală în momente de ananghie. Întrebările venite din partea ei, la momentul potrivit, m-au mișcat când am avut nevoie. Și inclusiv anumite sfaturi aveau să se dovedească a fi incredibil de puternice.
Unde vreau să ajung cu toate astea?
Este vital să ai un confidant.
Este teribil de util sănătos să ai un om în care să ai deplină încredere și care să te asculte. Este sănătos să vorbești despre gândurile care te macină tocmai pentru că dialogul și verbalizarea cuvintelor te ajută să îți „reconfigurezi” mintea pentru a cântări mai bine deciziile pe care le ai în față.
Un confidant poate fi oricine. Poate fi un prieten, poate fi partenerul de viață, poate fi un membru al familiei, poate fi un psihoterapeut sau un coach. Singurul lucru necesar în toate ecuația este încrederea.
Dar mai este un lucru de adăugat aici.
Nu trebuie să începi tu mereu discuția. E și mai bine când celălalt te trage de mânecă, complet nejudicativ, întrebându-te dacă nu cumva ar trebui să reflectezi puțin. Pentru că uneori deraiezi de la traseu fără ca măcar să realizezi asta.
