idei, principii, strategii, gânduri

De ce să citești diversificat

D

„Ce cărți citești?”, m-a întrebat fața mirată aflată pe scaun, în partea cealaltă a mesei pline de mâncare. Contextul discuției ajunsese în jurul originilor sistemului educațional, iar răspunsul meu probabil că a părut prea direct pentru o persoană relativ conservatoare. La momentul respectiv citeam multe cărți de dezvoltare personală, dar mi-a rămas în minte scena respectivă pentru că a fost prima dintr-un lung șir de întrebări cu privire la ceea ce citesc.

Apoi mi-am dat seama că am făcut tranziția spre multe alte tipuri de cărți, dintr-un motiv simplu. Informația tinde să se repete în tot ceea ce este comercial și „ușor”, fiind un cerc vicios bazat pe foarte multă superficialitate. Cu alte cuvinte, raportul efort/recompensă al informațiilor și conceptelor noi descoperite începe să devină tot mai mic.

Așadar, am început să citesc diversificat, dintr-o arie largă de subiecte.

Diametral opus

Găsesc cele mai bune idei în cărți care sunt opuse subiectelor mele de interes. Dacă ești în căutarea unei epifanii pe care puțini alți oameni au găsit-o, în psihologie de exemplu, este mai puțin probabil să o găsești într-o carte de psihologie. Mai bine aplici psihologia pe care o cunoști într-o carte de istorie, într-o carte de antropologie sau într-una de economie.

Cu alte cuvinte, cele mai bune idei noi dintr-un domeniu sunt rareori în cărțile despre acel domeniu. Ele sunt de obicei chiar în afara graniței subiectului, încorporate în alte domenii, științe și subiecte.

Este important să ai acele cunoștințe fundamentale, indiferent despre ce subiect discutăm, dar, odată ce le stăpânești bine, încearcă să le aplici citind alte subiecte precum economie, istorie, antropologie, politică, astrofizică, psihologie și așa mai departe.

Un exemplu

Dacă îți dorești cu adevărat să descoperi idei noi, profunde în domeniul economiei, de exemplu, atunci metoda optimă ar fi probabil să citești cărțile care au pus bazele economiei. În cazul acesta, The Wealth of Nations, de Adam Smith, ar fi una dintre ele, fiind una dintre cele mai impactante cărți din istorie, servind ca fundație pentru dezvoltarea capitalismului.

Apoi ideal ar fi să petreci cât mai mult timp citind subiecte opuse sau complementare când vine vorba de economie, cum ar fi finanțe, geopolitică, istorie militară și așa mai departe.

Scurtă concluzie

Sună paradoxal îndemnul, dar oricât de mult ai vrea să descoperi în profunzime un anumit domeniu, nu uita că ai nevoie de imaginea de ansamblu. Ai nevoie să înțelegi raporturile subiectului cu alte domenii și ai nevoie să explorezi la 360 grade, pe orizontală, nu doar pe verticală.

În concluzie, diversificarea lecturii te ajută să înțelegi diferit un anumit domeniu, tocmai pentru că îl poți observa din variate unghiuri.



Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri