Primele momente în care am conștientizat conceptul de „lene” cu adevărat au fost spre finalul școlii generale. Aveam foarte mult de învățat pentru examenul de capacitate, iar uneori îmi luam pauze lungi și mă imersam în orice altceva. Eram copil, leneveam și înțelegeam pentru prima dată că faceam asta. Mă detașam complet de responsabilități prin jocuri video, internet și fotbal.
Privind din alt unghi, am crescut într-o cultură în care conștiinciozitatea și rezultatele excelente la învățătură erau privite ciudat de colegi și lăudate de adulți. Apoi, la nivel macro, în România nu aveam o etică a muncii dezvoltată la finalul anilor 1990 și începutul anilor 2000. Munca, în sensul său cel mai larg, era privită ca ceva ce erai obligat să faci. Nimeni nu vorbea de pasiune în cercul meu larg de cunoștințe și nimeni nu vorbea de excelență, de măiestrie.
Aveau să treacă mulți ani până să integrez aceste noțiuni în mintea mea.
Invariabil, multă vreme am văzut responsabilitățile și timpul liber ca două elemente diametral opuse. De multe ori cădeam pradă dorinței de a minimiza efortul dedicat sarcinilor pentru a obține cât mai mult timp liber (aceasta fiind norma în mediul cultural în care am crescut). Căutarea senzației de relaxare și de a trăi „fără griji” a fost mult timp favorita mea în copilărie și adolescență, însă viața mea s-a schimbat radical când am renunțat la a mă complace în inactivitate.
Pentru mine, definiția cuvântului „lene” este acea perioadă de relaxare pe care o plasăm înaintea sarcinilor pe care le avem de făcut. Este amânarea acțiunii de a începe, indiferent despre ce e vorba. Este lipsa de dorință de a canaliza energia spre ceva productiv.
Emoție vs. Logică
Lenea e un impuls emoțional, o dorință normală de a te bucura de plăcerile vieții „pe datorie”, înainte de a depune efortul pentru ele. Nu e o strategie foarte eficientă și nici sustenabilă.
Ai nevoie însă să depui efortul? Ai nevoie să obții și să dobândești cu adevărat plăcerile vieții? Depinde ce vrei. Dacă îți dorești ceva ce e gratuit sau oferit gratuit de către natură sau alți oameni, poți doar să întinzi mâna și să îți iei ce ai de luat. Spre exemplu, dacă mergi printr-o pădure și găsești pomi fructiferi, te poți bucura de roadele naturii fără niciun cost.
În schimb, dacă trăiești în societatea modernă și vrei ceva care e creat de mâinile omului sau creierul său (în special de un om care se așteaptă să fie compensat pentru eforturile sale), precum o casă, o mașină sau tehnologie, atunci trândăvia e o strategie pierzătoare. Nu te va ajuta cu nimic.
Pe aceeași notă, dezvoltarea personală și profesională, care nu poate fi cumpărată cu bani, depinde în integralitate de efortul pe care îl depui (la pachet cu disciplina).
Justificări
Mai departe, se întâmplă următorul lucru.
Dacă te opui emoției de lene atunci când o experimentezi, acea emoție, la pachet cu convingerile tale despre ceea ce înseamnă să fii leneș, va transmite creierului tău semnalul de a inventa justificări (care par logice) pentru episoadele de lene.
Ar putea suna cam așa.
- Pot să fac treaba mai târziu.
- Totul ar trebui să fie gratuit, fără să necesite efort.
- Merit asta, am muncit mult.
- Voi găsi eu o scurtătură.
- Viața trebuie trăită, nu muncită.
- Lenea e mai spirituală ca efortul.
- De ce eu să muncesc, iar alții nu?
- Munca e pentru fraieri.
- E prea greu.
- Nu am nicio șansă.
Problema cu justificările astea este faptul că nu se îmbină prea bine cu realitatea.
Lenea e un impuls emoțional, nu o alegere logică.
A justifica lenea cu logică este ca și când ai sparge vasele din bucătărie într-un moment de nervozitate, doar pentru a motiva ulterior această ieșire prin faptul că aveai nevoie de un set nou de vase.
Nu, ai spart vasele pentru că erai nervos și ți-ai pierdut control. La fel și cu lenea. Ai amânat și ai pierdut timpul pentru că te-ai simțit demotivat.
Nu complica lucrurile.
Imersează-te în emoție
A justifica lenea cu explicații aparent logice, după ce te-ai imersat în acel moment conștient de lene, este complet inutil. Este nonsens. Emoția generată de lene nu necesită justificare.
Data viitoare când te simți leneș, recunoaște faptul că te simți leneș. Nu încerca să găsești motive și justificări. Fii congruent cu adevărul emoțional al acelui moment dat și nu încerca să acoperi situația cu explicații fără sens care ți-ar face acțiunile să pară logice.
Momentele ocazionale de lene au rolul lor. Cu toții avem nevoie de o pauză uneori, dar dacă ne opunem acestei emoții și încercăm să o mascăm, nu vom face decât să extindem pauza.
În final, recunoaște lenea nefondată, acel impuls emoțional care apare atunci când chiar nu ai nevoie de o pauză. Recunoaște-o ca obstacol între tine și obiectivele tale. Nu hrăni lenea cu justificări fără sens. Hrănește-ți dorințele și planurile cu acțiune. Iar dacă vrei să te răsfeți cu lene, răsfață-te până la capăt, până când își pierde farmecul și te poți întoarce înapoi la treabă.
