Cea mai mare greșeală când setezi obiective e să nu fii realist, adăugând prea multe elemente pe listă, prea mulți pași intermediari sau prea multe ținte într-o perioadă definită de timp. A doua greșeală e nealinierea obiectivelor și neobservarea relevanței lor într-un context dat. Ideea e că ai un avantaj enorm atunci când obiectivele se susțin reciproc, existând un context emoțional. O altă greșeală comună e să adaugi prea multe elemente care nu au nimic în comun în ecuație.
Dincolo de asta, chiar și când formulezi specific obiective poți cădea în anumite capcane. Poți aluneca pe drumuri secundare și îți poți pierde concentrarea prin prisma unor acțiuni sau decizii pe care le iei pe parcurs.
Uite la ce mă refer, voi descrie în detaliu ceea ce tocmai am menționat.
1. Decizii amânate
Un obiectiv e o decizie și o asumare în același timp. Să-ți setezi obiective poate fi inconfortabil pentru că îți îngustezi opțiunile și nivelul de concentrare. Problema apare prin faptul că a păstra lista de opțiuni deschisă e o alegere foarte confortabilă, iar uneori ne prefacem că obiectivul de a lua o decizie e același cu luarea deciziei și asumarea.
În realitate, o capcană frecventă prin care ne diluăm obiectivele e să le cadrăm strict ca decizii, fără să ne asumăm responsabilitatea de a acționa. Problema este că dacă rămânem strict la etapa de decizie, nu putem să ne aliniem la un nivel mai profund cu obiectivul, nu îi putem înțelege substraturile și nu putem observa detaliile de care avem nevoie pe drumul spre el.
Dacă fixarea obiectivului include doar cuvinte ca „decizie”, „identificare”, „definire”,„research” sau orice altceva asemănător, cadrarea devine despre a lua o decizie, nu despre a implementa o decizie.
E o diferență enormă.
În momentul în care te concentrezi strict pe decizia de a face primul pas riști să pierzi imaginea de ansamblu și să vezi ceea ce urmează. Riști să nu te pregătești așa cum trebuie.
E perfect în regulă să faci research și să te documentezi înainte să îți asumi implementarea pașilor pentru a ajunge la un anumit obiectiv. Însă ai în vedere că etapa de research poate fi doar o amânare a startului, pentru că te simți inconfortabil și nepregătit.
Uneori e bine să îți asumi înainte să știi ce urmează. Nu trebuie să ai întotdeauna soluția pentru a începe, mai ales dacă poți vedea finalul și modul în care îți va impacta viața un obiectiv. Destinația poate fi suficient de clară și fără research.
Da, e nevoie de curaj să îți asumi și să începi. Ai nevoie de curaj să iei decizia de asumare pe loc.
Însă a planifica doar să iei o decizie pare o amânare pentru că nu te simți suficient de confortabil să începi.
2. Doar logică, fără emoții
E esențial să setezi obiective raționale și exacte, în special în business, însă multe dintre obiectivele personale au nevoie de emoție pentru a funcționa. Emoția funcționează ca un propulsor și pune „mașinăria” în mișcare.
Obiectivele care sunt prea raționale tind să fie slabe când vine vorba de motivație. Da, arată bine pe hârtie, însă de multe ori rămân doar la stadiul de idee. Orice țintă are nevoie de un context emoțional pentru a fi motivantă.
E foarte important să existe semnificație, transformare și poveste atunci când setezi un obiectiv personal, altfel riști să rămâi blocat doar la „coperta” lui, fără să înțelegi esența și natura lui. Riști să te învârți în cerc și să tot amâni.
Doar numerele nu te ajută prea mult când fixezi un obiectiv. Apple e un exemplu foarte bun. Când au lansat primul model de iPhone, în 2007, nu s-au concentrat deloc pe specificații într-o industrie în care toată lumea se uita doar la specificații.
Steve Jobs a povestit atunci, la fel cum făcuse și cu iPod-ul, ce poți face cu telefonul, nu ce are înăuntru. A oferit un context emoțional și a ancorat în mintea oamenilor care își doreau telefonul un alt cadru pentru obiectivul cumpărării produsului. Brusc, nu mai era doar un telefon cu specificații, era un telefon cu o poveste. Era un telefon cu care puteai intra pe internet și un telefon care putea ține 1000 de melodii.
Nu mai ține nimeni minte ce capacitate avea și ce specificații avea primul iPhone, dar toți țin minte ce puteai face cu telefonul — pentru că oamenii sunt ființe emoționale.
3. Randomizare și copleșire
O capcană frecventă e să setezi obiective pentru diverse arii ale vieții — relații, carieră, sport, stil de viață — și să nu existe corelație între ele. Dacă nu există o emoție comună sau anumite detalii care să ofere un scop comun, o aliniere, e dificil să înaintezi.
Dacă obiectivele diferite nu se ajută reciproc, riști să abandonezi complet eforturile. Dacă nu există conexiune de nicio natură între obiective, concentrarea se diluează.
Cheia aici e armonizarea obiectivelor din diverse arii ale vieții și notarea punctelor comune. Focusul trebuie să fie pe găsirea elementelor comune și definirea unei ținte mari care să rezume toate eforturile individuale, însă în direcții diferite. O poți numi viziune sau imagine de ansamblu.
Un alt motiv pentru care e necesară atenția la modul în care cadrezi mai multe obiective setate simultan e sentimentul de copleșire cu care vin la pachet. Atunci când creezi un sistem imens, chiar dacă e bine pus la punct, uneori ai nevoie să grupezi scopurile și să te concentrezi pe ele pe rând, altfel poate fi prea mult.
Viața e lungă și e mai bine să joci pe termen lung, să depui eforturi treptat și să ai răbdare în execuție decât să fixezi obiective care arată bine pe hârtie, dar care te copleșesc.
În final
Unele obiective merită eforturi îndelungate, chiar și de ani de zile, în special dacă aduc îmbunătățiri care îți vor servi decenii întregi ulterior. Merită să acorzi atenție modului în care setezi obiective și e esențial să fii atent la capcane.
Unele obiective funcționează ca piloni pe care vei construi mai departe, iar atenția e necesară, aproape obligatorie dacă vrei să progresezi constant.
Setarea obiectivelor e o abilitate și necesită mult timp în care trebuie să experimentezi și să rafinezi procesul. Ceea ce am scris aici funcționează ca un sistem, ca un „schelet”, însă la final e responsabilitatea ta să exersezi și să găsești capcanele în care pici tu cel mai frecvent. Studiază „relația” pe care o ai cu setarea de obiective și observă rezultatele pe care le atingi — doar așa poți să îți mărești șansele de a ajunge la finalitatea pe care o cauți.
