fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

Esența maturității

E

Faptul că nu este vina ta nu înseamnă că nu este responsabilitatea ta. Mi-a luat mult timp să înțeleg treaba asta cu atitudinea conștientă și simțul de răspundere, dar trecerea anilor și multitudinea de greșeli din repertoriul personal și-au pus amprenta. Cred cu tărie că maturitatea apare odată cu responsabilitatea, dar nu e chiar atât de simplu. Sunt foarte mulți oameni care au răspundere legală, morală și emoțională (facturi, job, copii, printre altele) și sunt imaturi. Însă unde vreau să ajung cu asta? Maturitatea merge un pic mai departe – dacă nu îți asumi responsabilitatea chiar și dacă nu este vina ta, atunci nu ai trecut testul.

Vreau să ofer câteva exemple pentru a mă face înțeles.

  • Dacă afacerea ta începe să meargă prost pentru că starea economică națională sau chiar globală este tensionată, în scădere, încă este responsabilitatea ta să te asiguri că business-ul merge înainte.
  • Dacă relația ta de cuplu se înrăutățește din pricina unei greșeli făcute de partener, este și responsabilitatea ta să încerci să rezolvi problema.
  • Dacă cineva a aruncat ambalaje de plastic pe stradă, atunci este și responsabilitatea ta să le ridici.
Să fii matur înseamnă să ajungi la concluzia că este responsabilitatea ta chiar dacă nu este vina ta. Înseamnă să accepți simplul fapt că, dacă ai capacitatea sau abilitatea de a îmbunătăți un lucru, ar trebui să o faci, deși nu ești tu cel care a generat problema.

„Dar nu eu am generat problema”

Este un subiect sensibil și știu că reacția ta poate fi de indignare. Poate părea ciudat să îți asumi responsabilitatea pentru greșelile sau deciziile proaste ale altor oameni. Aș vrea totuși să iau pe rând cele trei exemple anterioare.

  • Indiferent ce se întâmplă în exterior, cel mai important pentru tine, în calitate de proprietar sau responsabil legal, este asiguri funcționarea business-ului. Așadar, aruncând vina pe guvern, măsuri restrictive sau legi nefavorabile nu faci decât să furi momente din timpul pe care l-ai putea dedica creativității și inventivității.
  • În cazul exemplului cu relația de cuplu, dacă îți pasă cu adevărat de partener, îți vei asuma responsabilitatea și îți vei da interesul. Da, poate că nu este greșeala ta, dar sunteți o echipă. Ai răspunderea de a arăta cu degetul ce nu a mers bine și e nevoie de o atitudine conștientă pentru a repara situația.
  • Știu că sună utopic, dar dacă am fi mai mulți care ne-am apleca să ridicăm un ambalaj de pe jos, societatea ar începe să se schimbe încet și sigur. Acum poate părea ciudat să facem asta tocmai pentru că „nu este normal” să facem curățenie după altcineva. Dar trebuie să începem de undeva.

O concluzie scurtă

Motto-ul meu este „asumă-ți responsabilitatea” și toată filosofia asta se reduce la un singur lucru. Nu aștepta după nimeni, indiferent ce faci, unde ești, cum ești și cu cine ești. Asumă-ți răspundere, fă alegeri conștiente și acționează.

E ușor să arătăm cu degetul spre autorități că nu se face mai mult. E ușor să deschidem gura rânjind, zicând un satisfăcător „Ți-am spus eu” în direcția altora care greșesc. E ușor să ne plângem că „lucrurile nu merg”. E ușor să spunem că nu este responsabilitatea noastră pentru că nu este vina noastră.

În realitate, fundamentul maturității este alegerea conștientă de asumare a responsabilității.

Faptul că plătești facturi și ai un job nu te face matur. Faptul că ești adult și ai răspundere legală nu te face matur.

Maturitatea se naște prin deciziile conștiente de a-ți asuma responsabilitate în lucrurile mici ale vieții.

Chiar și când nu este vina ta.



Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri