fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

Inevitabilitatea informației

I

La începutul anului 2020, numărul de biți din universul digital era de 40 de ori mai mare decât numărul de stele din universul observabil, conform World Economic Forum. În același an, cantitatea de date din lume a fost estimată la 44 zettabiți. Un zettabit este egal cu 1.000 de biți la puterea a 7-a, având 21 de zerouri. Numărul a fost atins prin generarea de date în fiecare zi de către site-urile de socializare, instituțiile financiare, platformele de cumpărături, producătorii de automobile și toate celelalte (miliarde de) activități care există în lumea digitală.

Uitându-mă peste cifre pe diverse platforme de statistici, am realizat un lucru extrem de interesant. În iulie 2020, doar 60% din populația planetei era conectată la internet și activă în mediul digital.

Având în vedere că populația planetei va tot crește până când se va stabiliza în jurul cifrei de 11 miliarde (conform concluziilor lui Hans Rosling), încă există spațiu de creștere în lumea virtuală.

Dar nu pe informația asta vreau să pun accent.

Ci pe consecințele fenomenului în sine.

Ce înseamnă tone de informație?

Domeniul educației formale a rămas în urmă odată cu dezvoltarea accelerată a tehnologiei. Școlile și universitățile au avut un sens în secolul 20 (și au în continuare, dar mai mult pentru factorul social), însă în secolul actual informația este tot mai „democratizată”.

Motivul pentru care se întâmplă asta e relativ simplu. Este teribil de greu să faci o reformă într-un domeniu atât de vast, mai ales să ții pasul cu viteza năucitoare cu care se schimbă lucrurile în societate.

Totuși, trebuie să păstrăm în minte esența. Nu mai costă aproape nimic să ai acces la informație, iar cele mai mari companii din lume deja angajează fără diplomă de studii superioare.

„Atunci când tu nu te antrenezi, altcineva o face”

Acum mulți ani am auzit o frază interesantă într-un discurs motivațional în timp ce alergam. Suna cam așa: „Atunci când nu tu te antrenezi, altcineva o face”.

Esența este că mereu există competiție. Mereu există cineva care se pregătește atunci când tu nu o faci. Și tocmai pornind de la această idee vreau să pictez mai coerent concluzia cu inevitabilitatea informației.

Este atât de de multă informație disponibilă (aproape) gratuit încât consecința pe termen lung este creșterea nivelului în absolut orice domeniu. Deși accesul la internet este o sabie cu două tăiușuri, pentru că ne fură atenția, este inevitabilă creșterea și dezvoltarea.

Cu alte cuvinte, nu toată lumea pierde timpul în lumea digitală.

Democrația datelor își pune amprenta asupra dinamicii societății.

Internetul reprezintă o modalitate alternativă de educație pentru tot mai mulți oameni. Universul virtual este accesibil de oriunde și cuprinde un colos de informație la care strămoșii noștri doar visau.

Tonele de informație care sunt create în fiecare secundă reprezintă o cărămidă în plus la societate, per ansamblu, dar sunt din ce în ce mai mulți oameni care învață ceva din toți acești biți.

Când ai atât de multe date și atât de multe creiere, evoluția este inevitabilă.

Competiție acerbă

Unul dintre motivele pentru care tehnologia avansează cu o viteză amețitoare este chiar această abundență de date. Suntem mai conectați ca oricând, iar asta, inevitabil, duce la mai multă inovație, dar și la mai multă competiție.

Textul acesta este un „wake up call” pentru cei care au impresia că tehnologia înseamnă doar confort, accesibilitate și beneficii pentru consumatori. Poate că este adevărat, dar mirajul unei vieți mai bune decât a părinților sau bunicilor noștri nu ar trebui să ne oprească pentru niciun moment din a vrea să devenim mai buni.

Pentru că, dincolo de toate acestea, orice domeniu devine mai competitiv ca niciodată.  Orice industrie devine mai greu de abordat. Iar piața muncii îi va mesteca și îi va scuipa pe cei care nu sunt dispuși să se dezvolte constant.



Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri