Prima dată când am jucat șah aveam în jur de 5 ani. Bunicul meu din partea mamei a fost un om extraordinar de răbdător — cu el am învățat prima dată să adun și să citesc, iar șahul va rămâne mereu un joc pe care îl voi asocia cu figura lui. Văzându-mi curiozitatea pentru setul de șah din lemn pe care îl avea, de-a lungul anilor m-a învățat deschideri, strategii de joc și tehnici de a da șah mat cu puține piese pe tablă.
În școala primară am mers la un fel de campionat național de șah. Am bătut tot ce am prins, până când am ajuns în fața unui copil mai calm și mai răbdător ca mine. Țin minte că avea mișcări foarte calculate și nu părea deloc concentrat. Cu toate acestea, m-a bătut. M-a bătut chiar cel care avea să câștige faza județeană. Eu am terminat pe locul al treilea.
Nu am mai participat la olimpiade sau campionate de atunci — până în liceu.
Înfrângerea respectivă a fost atât de dură încât am refuzat ani de zile să mă mai privesc ca pe un învingător. Am asociat pierderea cu identitatea mea. Mi-am spus că nu sunt făcut să câștig și asta m-a ținut departe de foarte multe experiențe valoroase ulterior.
Anii au trecut însă, iar eu am învățat că meciul respectiv de șah poate fi privit și din alte unghiuri. Uitându-mă în spate, a fost o lecție genială.
Critica, rezultatele și înfrângerile nu sunt sinonime cu identitatea
Identitatea e un concept foarte puternic, un lucru care nu ar trebui pătat de elemente superficiale. Conceptul acesta îl descrie extraordinar de bine Brené Brown. Ideea din spate e simplă — pune o barieră între cine ești tu și eventualele greșeli pe care le faci în timp ce viața își urmează cursul.
E o diferență mare între cele două tipuri de adresări:
„Ești prost. Ai lăsat mașina deschisă.”
și
„Ai făcut ceva stupid. Ai lăsat mașina deschisă.”
Pe aceeași notă, atunci când cineva ți se adresează la nivel de identitate (prima variantă), e ideal să îți reformulezi în minte ceea ce a spus (cu a doua variantă), astfel încât adresarea să fie la nivel de comportamente (pe piramida nivelurilor neurologice).
Separă rezultatele, feedback-ul, înfrângerile, opiniile, insultele, critica și acțiunile celorlalți de identitatea ta. Creează-ți un scut psihologic, unul care să transforme automat orice atac sau referire la identitate într-o reformulare către comportamente și abilități.
De ce? Cele din urmă pot fi îmbunătățite mult mai ușor.
- Dacă lucrezi la un proiect și ratezi deadline-ul, nu ești slab. Doar că nu ai muncit suficient.
- Dacă rezultatul la un examen nu e suficient de bun, nu ești prost. Nu ai muncit sau nu ți-ai dorit suficient de mult.
- Dacă ai greșit undeva, în orice fel, asta nu îți pune o etichetă pe identitate. Înseamnă doar că ai greșit.
- Dacă ai ratat o oportunitate mare în business printr-un refuz, asta nu înseamnă că nu ești un vânzător sau antreprenor bun. Caută rădăcina situației, însă identitatea ta trebuie să rămână neafectată.
Concluzie
Nu uita niciodată feedback-ul, critica, rezultatele proaste și înfrângerile. Chiar dacă le dezarmezi în mintea ta, reformulând totul astfel încât să fie țintite spre comportamente sau abilități, asta nu înseamnă că nu ai de lucru mai departe. Trebuie să muncești pentru a obține mai mult. Trebuie să muncești ca să meriți.
Îmbunătățește acele abilități și comportamente de care ai nevoie pentru a fi mai bun, pentru a câștiga și pentru a obține rezultate ridicate și performanță peste așteptări.
Dar nu permite nimănui să îți spună cine ești. Cu atenție și răbdare, îți poți contura o identitate puternică și o încredere de sine cu rădăcini mari, însă ai nevoie să protejezi și să-ți separi identitatea de greșeli, înfrângeri, critică și rezultate slabe.
Sunt lucruri diferite. Nu le amesteca.
Nu uita, e omenesc să greșești, iar cheia progresului e eșecul în sine.
Separă identitatea de toate lucrurile exterioare și vei deveni un tanc.
