
„Pentru că dacă ești cel mai deștept din cameră, nu înveți nimic nou”, spune clișeul. Dacă rămâi într-o zonă în care explorezi aceleași subiecte, din aceleași unghiuri, cu aceiași oameni, stagnezi precum un cactus în deșert. Eu cred extrem de mult în repetiție și în exemple, iar din acest motiv insist să scriu despre un subiect care nu e tocmai nou. Consider că este unul dintre acele lucruri pe care le uiți și de care trebuie să îți aduci aminte constant. E unul dintre acele lucruri precum îndemnul de „a consuma un măr pe zi” ca să ții medicul departe. Însă câți oameni cunoști care mănâncă mărul?
Îmi iau informația nouă din cărți, articole de specialitate, cursuri online și cursuri fizice, apoi mă îndrept către mentori atunci când am nevoie de sfaturi mai direcționate. Petrec destul de mult timp documentându-mă pe diverse subiecte de interes personal sau profesional, iar întrebarea „Tu mai faci multe cursuri?” primită acum ceva timp a servit ca inspirație pentru acest text.
Ascult atât de mult, sunt atât de curios și atât de deschis încât la un moment dat a trebuit să mă forțez să vorbesc mai mult pentru a contrabalansa pierderea echilibrului în conversații. Am obiceiul să fiu ochi și urechi atunci când sunt înconjurat de oameni care au lucruri interesante de spus. Mă imersez complet în ceea ce aud și îmi las creierul să absoarbă informații noi.
În continuare, metaforic vorbind, vreau sunt două direcții în care te poți simți prost într-o încăpere.
- Atunci când cineva cunoaște mai multe ca tine despre un anumit domeniu, fără să aibă neapărat o abordare unică
- Atunci când cineva vorbește dintr-un unghi original, cu totul nou, despre un anumit domeniu
Când vorbești, nu afli nimic nou
Când asculți, îți crești șansele de a afla lucruri noi. Când vorbești, sunt zero șanse să afli ceva nou.
Dar de ce ai vrea să afli lucruri noi, poate te întrebi? Pentru că experiențele noi te fac mai inteligent și îți îmbogățesc viața în extrem de multe moduri. Iar așa cum inteligența artificială are nevoie de informație (pe care să o analizeze și proceseze) pentru a evolua, așa și oamenii au nevoie de experiență pentru înțelege mai bine realitatea și pentru a deveni mai buni. Așa cum seturile imense de date îi ajută pe roboți, așa ne ajută pe noi, oamenii, îmbrățișarea diversității și a unui cumul întreg de experiențe, opinii și idei.
Însă pentru a te expune la cât mai multe informații noi, pe care să le procesezi și pe care să le integrezi în arhitectura minții tale, ai nevoie să te provoci constant. Ai nevoie să împingi încet și constant teritoriul în care te simți în siguranță, explorând idei originale și unghiuri atipice. Ai nevoie să cauți fizic acele locuri unde te simți prost și ai nevoie să cauți acei oameni care îți pot ridica nivelul.
Da, e inconfortabil să fii constant în spate, e dificil să nu înțelegi întotdeauna ce se vorbește, e frustrant să pui în mod continuu întrebări. E greu, pentru că egoul e rănit și îți spune să pleci de acolo, să mergi în locuri unde se simte valoros. Dar nu uita că nu ai și nici nu trebuie să ai întotdeauna dreptate.
Pe termen lung contează rezultatele, iar pentru rezultate trebuie să fii dispus să greșești și să te simți prost. Trebuie să fii dispus să dai la schimb inconfortul de moment pe posibilitatea de a te îmbunătăți în viitor. Doar așa poți crește sănătos.
Și teme-te dacă te simți deștept prea des.
S-ar putea să fie nevoie să schimbi încăperea.