O greșeală obișnuită în cazul începătorilor (în orice domeniu) este să pună rezultatele pe termen scurt pe un piedestal, doar pentru ca apoi să-și măsoare stima de sine în funcție de asta. Însă acesta este un drum greșit, o abordare ineficientă care nu ne ajută să evoluăm ca ființe umane. Învinovățirea constantă a propriei persoane este o metodă slabă de manifestare a exigenței. Uite o cadrare diferită a acestei idei.
Absolut toate informațiile care ne bombardează simțurile reprezintă o formă de programare pentru mintea umană, inclusiv vorbirea de sine negativă. Obiceiul de a ne pune la îndoială deciziile și de a lua personal rezultatele nu face decât să scadă randamentul și performanțele viitoare. Cu alte cuvinte, ne programăm să „performăm” slab atunci când ne învinovățim pentru rezultate slabe.
Ne comportăm ca un computer care instalează un virus pentru a se încetini singur.
O problemă de software
A ne învinovăți pentru greșelile pe care le facem nu reprezintă o abordare deloc inteligentă pentru rezolvarea problemelor. Ele pot fi cauzate de circumstanțe din afara controlului nostru. Chiar și dacă o greșeală a avut loc din pricina ignoranței, deciziilor neinspirate sau performanței scăzute, e mult mai eficient să vedem o astfel de eroare ca fiind o problemă de software.
Un element al procesului cognitiv al gândirii sau un anumit comportament a cauzat problema, deci cea mai bună alegere este îmbunătățirea gândirii (software-ul minții) și a comportamentelor – pentru a evita aceleași de probleme în viitor.
Omul este o mașinărie care învață constant, la orice vârstă și oriunde. Însă o mașinărie care învață constant și care se programează singură să își scadă performanța nu are un viitor prea bun. Privind din alt punct de vedere, evitarea greșelilor nu este nici ea o tehnică bună, tocmai pentru că erorile sunt esențiale în procesul de învățare.
O mașinărie care învață constant (prin natura ei) și care își taie abilitatea de a face greșeli nu devine altceva decât o mașinărie statică, incapabilă de creștere și dezvoltare ulterioară.
Pentru a continua procesul de învățare și creștere e imperativ necesar să acceptăm faptul că vom face mereu greșeli. Nu există altă cale spre progres. Însă societatea ne învață și ne condiționează să credem (de la o vârstă fragedă) că greșelile sunt un element negativ și trebuie evitate. Suntem arătați cu degetul când greșim. Suntem considerați paria. Suntem judecați.
Un îndemn
Pe măsură ce devenim mai conștienți, observatori mai fini ai realității în care trăim, înțelegem că astfel de lecții sunt naive și complet nealiniate cu adevărul fundamental al evoluției. Așadar, putem alege să îndepărtăm astfel de convingeri din programul minții noastre.
Trăim într-o eră ce abundă în cunoaștere și informație, dar mai ales în competiție, iar dezvoltarea unei ființe umane valorează mai mult ca evitarea greșelilor. Atenție însă la modul în care direcționezi exigența personală și modalitatea prin care procesezi rezultatele care nu te mulțumesc.
În loc să te învinovățești, consideră doar că mai ai trepte de urcat.
Îmbunătățește software-ul.