Sclavii simțurilor

Unul dintre bunicii mei a fost colonel în armată și toată copilăria am detestat conceptul de disciplină. În vacanțele de vară îmi plăcea să dorm până aproape de prânz, iar bunicul mă trezea destul de frecvent dimineața — doar pentru că putea și asta considera el că este normal. Un pic mai târziu am citit prima dată definiția unui profesionist prin prisma unui psiholog — „cel care își face treaba zi de zi, indiferent de cum se simte”.

Cele două exemple sunt două puncte foarte importante de pe „harta” creierului meu. În jurul vârstei de 20 de ani mi-am dat seama că nu pot face nimic fără disciplină, indiferent ce aș prefera eu. Iar la 22 de ani m-am lovit prima dată de conceptul de „profesionist” pentru că atunci am început să câștig bani în industria de copywriting.

• Ce stă în calea disciplinei? Simțurile.
• Ce stă în calea profesionalismului? Simțurile.

Emoțiile reprezintă busola oamenilor

Emoțiile au o putere covârșitoare asupra alegerilor, deciziilor și acțiunilor noastre — și putem fi stăpâni sau sclavi în toată ecuația asta.

Simț + Gând → Emoție → Comportament → Rezultat → Convingere

Cumulul de simțuri (cu gândurile și memoria aferentă) dictează emoțiile. Emoțiile generează un comportament care duce la un rezultat și care formează o convingere. Convingerea că tu ești într-un anumit fel sau că ar trebui să te comporți într-un anumit fel sau că ai un anumit obicei derivă dintr-o simplă emoție care a fost „ranforsată” de-a lungul timpului într-un feedback loop.

În funcție de cât de bine a fost ranforsată se mai numește „dependență.”

Însă așa cum explică Lisa Feldman Barrett și co-autorii săi în studiul acesta, nu există două „sisteme” diferite la nivelul creierului pentru procese cognitive ca 1) memoria și gândurile și 2) evenimentele emoționale. Mai degrabă sunt intercalate, nu funcționează diferit sau în paralel — așa cum se demonstrează și într-un alt studiu.

Practic, structura principală care gestionează emoțiile (amigdala) influențează procesele cognitive extrem de devreme în cursul formării lor, prin adăugarea în ecuație a memoriei.

Am făcut o paranteză lungă pentru a menționa că ecuația de mai sus e doar o simplificare enormă a modului în care funcționează creierul.

Continuând, atunci când ești sclavul simțurilor, poți fi „motivat” spre comportamente negative sau distructive. Spre exemplu, poți spune cuvinte grele într-o ceartă cu o persoană apropiată, poți deveni dependent de anumite substanțe sau poți să nu îți formezi disciplină, căzând în eșec după eșec.

La polul opus, atunci când te antrenezi să îți observi emoțiile te poți „motiva” să le ții în frâu pentru a merge în direcții sănătoase. În loc să „asculți” simțurile și emoțiile atunci când îți dictează că ar trebui să apeși butonul snooze, să mănânci fast-food sau să sari peste antrenamentul de astăzi, poți decide inversul.

5 semne de avertizare că simțurile te domină

Am mai scris despre simțuri în trecut.

Conform Worldometers, în prezent sunt 1,7 miliarde de oameni care sunt supraponderali și 763 milioane care sunt obezi. Așadar, o treime din populația globului este peste indicele de masă corporală considerat a fi normal — cu repercursiuni imense asupra sănătății și calității vieții pe termen lung.

În lumea consumerismului actual riști să cazi pradă confortului. Riști să ajungi într-un punct în care devii sclavul simțurilor și uiți de echilibru.

Uite câteva scenarii mai concrete de avertizare că nu ești pe drumul potrivit.

• Nu ai greutatea sub control. Dacă îți place să consumi mâncare doar în funcție de gust, fără să iei în considerare partea nutrițională, riști să devii supraponderal. Pe aceeași notă, dacă nu faci sport pentru că nu accepți sentimentul de inconfort cu care vine la pachet mișcarea, nu ești pe drumul cel bun. Capacitatea ta de a-ți controla emoțiile și domina simțurile se vede, în general, pe corpul tău, iar indiferent ce decizi, îți asumi.
• Reacționezi fără să gândești. Omul are foarte multe automatisme, ceea ce e absolut normal. Cu toții trăim cu un fel de „mod de pilot automat” care la unii e mai performant, iar la alții mai rudimentar. Hai să explic altfel. În psihologie există un termen numit amygdala hijack, un fenomen care apare atunci când părțile emoționale ale creierului „capturează” reacțiile părților superioare ale creierului. Cel mai bun exemplu e răspunsul „fight or flight”. Dacă te găsești frecvent în situații în care reacționezi fără să gândești — în conflicte, certuri, momente de stres — ar fi o idee să pui frână și să te observi mai bine.
• Se simte bine pe moment, dar greșit după. Atunci când ești prins în valul unor momente plăcute pentru simțuri — un prieten sugerează fast-food, Netflix bagă automat episodul următor sau alarma sună într-o zi friguroasă — instinctul îți spune ceva, chiar dacă rațiunea dă semnale diferite. Nivelurile extreme de regret cu privire la anumite obiceiuri sau circumstanțe reprezintă un semn clar că emoțiile dictează „show-ul” în viața ta.
• Renunți repede după ce începi un proiect sau o aventură nouă. Experimentele mele de-a lungul anilor — 10 ani de flotări în fiecare zi, sportul de anduranță sau faptul că nu mai consum zahăr din decembrie 2014 — se leagă de încercările de a prelua controlul asupra simțurilor și emoțiilor mele. Dacă începi lucruri și nu reușești să le duci la final, dacă nu reușești să perseverezi nici măcar într-o provocare simplă — spre exemplu, să mănânci un măr în fiecare zi timp de 30 de zile — acesta e un semn că ar trebui să îți revizuiești automatismele.

Suntem sau nu sclavii simțurilor?

Trăim cu toții într-o societate consumeristă modelată după confortul actorului principal în filmul vieții, omul. Cea mai mare parte din ceea ce construim, inovăm, îmbunătățim și distrugem pe planetă se leagă de confort și comoditate.

Înțelegem realitatea care ne înconjoară prin cele cinci simțuri. Ar fi o greșeală teribilă să le discredităm. Însă nu acesta e scopul textului meu.

Neocortexul e cea mai fascinantă unealtă de care dispunem. Rațiunea se naște în milioanele de conexiuni neuronale din neocortex, fiind „lentila” prin care observăm modul în care simțurile și emoțiile ne dictează comportamentele și, în definitiv, viitorul.

Cu toții avem simțuri.

• Unii sunt sclavii simțurilor — nu reușesc să preia controlul asupra alegerilor și deciziilor din viața lor pentru că simțurile dictează finalitatea și tot ele „inventează scuze”.
• Alții sunt stăpânii simțurilor — le rafinează, le înțeleg, le observă și le spun „nu” atunci când finalitatea nu își are locul în planul inițial.

Funcționăm într-o lume plină de bucăți de materie care ne excită receptorii organismului, iar singurul lucru pe care îl putem face este să facem reverse-engineering.

Pornim de la convingerile pe care le avem și rezultatele pe care le obținem în mod constant și căutăm emoțiile și simțurile responsabile atunci când finalitatea nu este cea pe care o căutăm.

Următorul pas?

Întrerupem un singur automatism din viața noastră. Ne concentrăm pe el.

Învațăm cum să ne trezim fără alarmă sau fără snooze. Ne setăm un challenge banal de 30 de zile, însă îl finalizăm — esența fiind să antrenăm mușchiul perseverenței. La început ne forțăm pentru un singur lucru și observăm cum reușim, de fapt, să ne „scurtcircuităm” mintea.

Observăm „formula”.

Apoi dăm copy-paste.