Imaginează-ți următorul scenariu de film sumarizat într-un singur paragraf. Privești pe ecran o zi din viața unui tip care se trezește într-o cameră puțin întunecată și începe să se pregătească pentru job. Se spală pe dinți, își face un duș, apoi își pregătește micul dejun. Se îmbracă, apoi pleacă spre metrou. Scenele se derulează una după cealaltă într-un mod extrem de natural, fără impedimente sau obstacole pentru personajul nostru. Protagonistul își petrece seara acasă după ce se întoarce de la job, urmărind un serial pe Netflix în timp ce mănâncă McDonald’s. Filmul se încheie cu el setându-și alarma pentru ziua următoare.
Mai adaug câteva lucruri esențiale în tot acest scenariu simplu.
Nu există prea multe trăiri interioare ale eroului (care să ne facă să observăm defecte și calități), nu există un obiectiv asumat (care să ne atragă și pe noi, privitorii, în lumea lui), nu există obstacole (care să pipereze scenele și să crească tensiunea pentru cei care privesc) și nu există un antagonist (simbolul sau personajul care stă în fața atingerii obiectivului personajului principal).
Protagonistul e un personaj banal.
Un film amatoricesc este un film simplu în care nu există o intrigă puternică și unde nu există nimic care să merite atenția privitorului. De fapt, în industria de astăzi scenariul sumarizat anterior nici măcar nu ar trece de primele două minute în cadrul verificării unui editor profesionist. Nu ar ajunge să fie pus în scenă niciodată pentru că nimeni nu ar vrea să piardă timpul cu ceva incredibil de plictisitor.
În prezent, sistemele noastre nervoase caută cât mai multă stimulare în epoca dopaminei. Vrem acțiune, vrem tensiune și vrem emoții puternice care să ne scoată, măcar pentru câteva momente, din realitatea prezentului.
Ne creăm propriile scenarii de film
Paradoxul vieții este că cei mai mulți oameni adoră divertismentul de calitate, în special filmele, dar nu se gândesc niciodată că propriile vieți au nevoie de sare și piper. Cei mai mulți oameni iubesc momentele de suspans, intrigile și emoțiile generate de entertainment, însă aleg să rămână doar spectatori în propriile vieți.
Se întreabă uneori de ce sunt nemulțumiți de viețile lor, se întreabă ce pot face să fie mai împliniți, se întreabă ce lipsește. Caută exemple, caută modele, caută direcție, dar uită că fug constant de obstacole, suspans, riscuri și emoțiile grele.
În realitate, fiecare dintre noi trăiește propriul său film, scenă cu scenă.
Și putem alege să fim actori de succes, putem alege să ne imersăm complet în rolul nostru și să ne jucăm povestea cu pasiune. Sau putem alege să fim „spectatori”, actori amatori care aleg să joace roluri banale.
Un film bun e o miniatură condensată a vieții. Trebuie să cuprindă și răul și binele, la pachet cu tensiunea protagonistului și acțiunea ce include procesul de transformare și evoluție. Trebuie să cuprindă obstacole și momente dificile. Pentru că toate astea dau savoare ecranizării.
Fără toate ingredientele, un film nu ar avea gust.
Așadar, ce am putea să adăugăm, fiecare dintre noi, în filmul propriu al vieții, ca să fie mai interesant?
