fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

Conștientizarea de sine nu te face neapărat mai fericit

C

Americanii îi spun „self-awareness”. Eu nu am priceput importanța conceptului până aproape de vârsta de 25 de ani. Probabil pentru că până atunci trăisem cu o altă paradigmă, o altă viziune despre viață. Mai aproape de 30, înțelegând cât de esențial este subiectul pentru oricine iubește cunoașterea și dezvoltarea, am scris despre cum să îți crești nivelul de conștientizare și despre acceptarea de sine prin conștientizare într-o încercare a de a pune în lumină un subiect destul de dificil. Apoi mi-am dat seama că rezultatul în sine (conștientizarea) nu te face neapărat mai fericit.

Pe unii oameni îi poate afecta creșterea nivelului de conștientizare (al sinelui sau a realității înconjurătoare). Spun asta pentru că eu am fost unul dintre acei oameni. Și a trebuit să gândesc din alte unghiuri, a trebuit să depun efort pentru a-mi da seama ce se întâmplase.

Judecata de sine

Marea problemă constă în faptul că acest concept numit „conștientizare de sine” este cuplat direct cu judecata de sine, deci practic devii mai conștient nu doar de lucrurile bune, ci și de defecte, slăbiciuni sau de alte moduri prin care poți fi judecat.

Atunci când refuzăm să ne acceptăm așa cum suntem, ne învârtim într-o necesitate constantă de a amorți simțurile și de a distrage atenția. Iar asta se poate răsfrânge și asupra celorlalți, pentru că nu vom fi capabili să îi acceptăm pe alții așa cum sunt. Vom căuta, poate, modalități de a-i manipula, de a-i schimba și de a-i convinge să fie ceea ce nu sunt. Relațiile vor deveni tranzacționale, condiționale și toxice.

O judecată de sine puternică ne împinge, deci, spre două posibilități.

Ori acceptăm cine suntem și îmbrățișăm defectele și slăbiciunile pe care le percepem extraordinar de bine când ne uităm în oglinda metaforică a noii abilități, ori ne speriem de ceea ce observăm și căutăm metode de a anihila acele părți pe care nu le placem la noi.

Alegerea e a fiecăruia.

Singura constantă este faptul că trebuie să ne gestionăm cumva nivelul de conștientizare crescut, odată ce îl „creștem”.

Nu-i altă cale.

Comparația cu efectul Dunning-Kruger

Cu cât suntem mai slabi la un anumit lucru (ca și abilitate sau cunoștințe), cu atât credem că suntem mai buni. Pe aceeași notă, cu cât suntem mai buni la un anumit lucru, cu atât credem că stăm mai rău la acel capitol[efn _note]Dunning, D., Johnson, K., Ehrlinger, J., & Kruger, J. (2003). Why People Fail to Recognize Their Own Incompetence. Current Directions in Psychological Science, 12(3), 83–87. https://doi.org/10.1111/1467-8721.01235[/efn_ note]. Efectul se numește Dunning-Kruger[efn_  note]Efectul Dunning-Kruger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competența lor ca fiind mult mai mare decât în realitate. Este vorba de oamenii care nu pot aprecia nivelul pe care să află pentru că… nu sunt la un nivel mai sus. Ca să îți poți aprecia competența, trebuie să ai un nivel minim de competență.[/efn _note].

Vreau să subliniez faptul că a ne cunoaște slăbiciunile sau modurile prin care putem fi judecați nu înseamnă că alții nu au slăbiciuni. Faptul că alții nu conștientează modalitățile prin care sunt imperfecți nu înseamnă că sunt mai buni. Este fix ca în cazul efectului Dunning-Kruger, acolo unde persoanele incompetente apreciază eronat competența lor ca fiind mult mai mare decât în realitate.

În definitiv, a explora în profunzimea minții este un act de bravură pe care nu mulți oameni îndrăznesc să îl facă. Este greu să introspectezi, este greu să te cunoști pe tine. Iar uneorii demonii cu care lupți sunt fantastic de puternici și rezilienți.

Următorul pas? Să te accepți, așa cum ești. Pentru că doar astfel teama de a fi judecat va dispărea. Și doar astfel poți urca și mai departe pe treptele nivelului de conștientizare.

În caz contrar, efortul în sine nu te va face decât mai nefericit.



Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri