Colțul privirii mele putea surprinde razele de soare care loveau obsesiv asfaltul străzii din stânga liceului. Ceasul arăta ora 15:00 și ne apropiam de finalul anului școlar când profesorul de fizică ne-a făcut o surpriză plăcută. „Am început să iau în calcul plecarea la facultate în Germania încă din clasa a X-a”, ne spunea unul dintre studenții români aflați în fața noastră pe scaune nou-nouțe. Erau foști elevi ai liceului nostru și plecaseră la facultate în alte țări. „E foarte bine să vă implicați în activități extracurriculare”, a completat o tipă care se afla pe scaunul din mijloc.
Scena asta este aproximativă, pentru că nu-mi aduc aminte exact formulările respectivilor studenți. Este însă unul dintre cele câteva momente în care profesorul de fizică, un om pe care îl detestam din tot sufletul majoritatea dintre noi, a făcut un gest formidabil. Anul era 2008 și abia ni se deschidea Europa, nouă, românilor.
Ani mai târziu am realizat că, deși nu l-am plăcut deloc la momentul respectiv, astăzi l-aș invita pe fostul meu profesor la o cafenea să stăm de vorbă și să povestim. Omul era diferit și asta se vedea în abordarea lui. Era rău (așa îl percepeam noi), dar avea intenții grozave. Orele cu el erau destul de diferite uneori și făceam lucruri care ne scoteau din rutină, de la pregătiri pentru Ora Pământului, vizionări de film și până la diverse experimente în laborator.
Își dădea silința și căuta să ne pregătească pentru viitor.
Unde vreau să ajung cu asta?
Produsul mediului înconjurător
Fiecare dintre noi suntem un rezultat al modului în care ne-a mestecat societatea. Cred cu tărie că mediul are un impact mult mai puternic decât pura voință a omului. Poți să îți dorești să faci lucruri remarcabile, poți să fii muncitor și să ai visuri mari, poți să fii disciplinat, dar vei fi doar un jucător într-un joc mult mai mare, numit viață. Iar uneori mediul nu te lasă să te afirmi.
Locația în care te afli contează enorm, în special în perioada copilăriei, atunci când nu înțelegi imaginea de ansamblu și atunci când nu realizezi că ai capacitatea de a-ți lua viața în propriile mâini.
Mediul înconjurător, cultura, oamenii, treapta socială pe care ne aflăm, toate reprezintă un amalgam de factori care sculptează caracterul omului.
Iar educația, pentru mine, reprezintă primul element spre care ar trebui să ne orientăm pentru a îmbunătăți fundamental societatea. Este una dintre marile mele pasiuni, iar după multă introspecție mi-am dat seama că, dintre toate domeniile vieții, educația este baza.
Aș putea face referire la întreaga societate, dar am să mă rezum la România, pentru că ea este mai aproape de noi, cei din colțul acesta al planetei. Cu ea rezonăm mai bine, majoritatea dintre noi.
Viața din România este o reflecție a nivelului precar de educație. Vorbim despre infrastructură, vorbim despre sănătate, vorbim despre afaceri și vorbim despre inovație, dar uităm că cel mai important lucru, fundația numită educație, este primul lucru spre care ar trebui să ne orientăm.
A încerca să dezvoltăm o societate fără să investim masiv în educație este ca și când am încerca să construim etaje peste o casă cu o fundație de lut. A încerca să creștem România fără să luăm în considerare educația este ca și când am împinge un perete cu mâinile goale.
Singurul mod prin care putem avea un impact mare pe termen lung este să investim în toată lumea. România va crește în momentul în care pătura de jos a societății, oamenii care trăiesc la limita subzistenței, vor începe să trăiască altfel. România va crește în momentul în care vom trece de la mentalitatea culturală de „vreau mai mult” (care nu spune nimic, doar ne face să credem că doar banii sunt soluția) la „vreau mai bine” (care pun accent pe „cum”, nu doar pe a avea bani).
Cum ne ajută educația
În viziunea mea, un om educat are o imagine de ansamblu mult mai bună asupra societății în general. Știe că el are privilegii, dar și responsabilități.
Apoi, prin mărirea spectrului informațional propriu, crește șansa ca omul acesta să dezvolte o personalitate la 360° (capabilă să accepte critică și feedback). Mai mult, crește posibilitatea ca el să dezvolte o busolă morală, lucru care ar putea plasa corupția pe un pol negativ și probabil ar scădea nivelul său general.
Un om educat probabil că va distruge mai puțin și va construi mai mult. Un om educat se va implica în comunitate mai mult. Un om educat va investi, probabil, în educația copiilor săi, pentru că va cunoaște la primă mână beneficiile studiului și dezvoltării constante. Un om educat probabil că va fi mai puțin violent și mai puțin agresiv. Un om educat va fi, probabil, mai empatic. Va fi mai calculat. Va fi mai capabil în piața muncii. Dar mai mult de atât, un om educat va da, probabil, mai departe cunoștințele sale. Un om educat probabil că va lua în considerare vechiul proverb „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.” Și probabil că va înțelege faptul că nu doar lui trebuie să îi fie bine, ci și celor din jurul lui.
Pentru că nivelul de calitate al vieții este direct proporțional cu media tuturor componentelor care formează un oraș, o națiune sau o comunitate. Degeaba ești tu educat și bine intenționat dacă trăiești în ceva similar cu un ghetou. Ai nevoie ca media oamenilor să fie ridicată.
Peste tot în exemplele astea am folosit cuvântul „probabil” dintr-un motiv întemeiat. Educația, în sine, nu are o valoare prea mare fără acea busolă morală menționată anterior. Cunoștințele pot fi utilizate și în direcții negative.
De aceea, mai adaug ceva în toată ecuația asta.
Comunitatea
Dacă aș avea instrucțiuni concrete, precise pentru modul în care se construiește busola morală, le-aș scrie aici. Dar nu le am. Nimeni nu le are, pentru că nu e matematică (momentan). Toată discuția asta legată de mintea omului este destul de inexactă. Se bazează pe foarte multă observație, pe experimentare și pe sobservarea rezultatelor.
Menționez comunitatea pentru că este cea mai veche unitate funcțională a umanității. Am început să explorăm planeta în bande de vânători și culegători, dar ne-am păstrat micile comunități chiar și după ce am acaparat planeta, ajungând la metropole cu populații de milioane de oameni.
Comunitatea poate fi orice, de la familia extinsă, până la cercul de prieteni și oameni apropiați, până la un cerc mai mic sau mai mare ce înglobează școala, biserica, jobul, orașul sau satul, în funcție de fiecare dintre noi.
Comunitatea este cea care ne permite, în definitiv, să ne dezvoltăm sănătos ca oameni. Educația se poate obține prin efort propriu, în special în secolul 21. Avem la dispoziție aproape toate cunoștințele umanității la un deget distanță.
Dar busola morală, lecțiile despre viața în societate și despre importanța asumării responsabilității, toate astea se învață într-o comunitate. Educația, la nivel cerebral, are limite.
Pentru că nu totul se învață din cărți.
Concluzia
Oamenii învață prin modelare. Copiii îi imită pe adulți, iar copiii care devin adulți continuă să își ia indicii din modul în care funcționează ceilalți adulți. Asta e natura umană, ne „programăm” constant, cu fiecare interacțiune pe care o avem.
Tocmai din acest motiv poate că ar trebui să ne implicăm mai mult în comunitate și să „dăm înapoi” din ceea ce știm și din ceea ce am obținut. Poate că profesorul meu de fizică din liceu a inspirat mulți elevi să plece să studieze în afara României într-un moment în care acest lucru era o realizare extraordinară. Poate că implicarea lui în modul de predare ne-a îndemnat pe mulți dintre noi, cei care eram atunci pe băncile școlii, să fim mai creativi și să găsim metode diferite de abordare în ceea ce am făcut mai departe. Poate că noi l-am modelat pe el, cel puțin într-o foarte mică măsură.
Și poate că soluția unei societăți mai bune este să înțelegem, fiecare dintre noi, că suntem modele de urmat pentru generațiile care vin din urmă.
Așa putem cultiva caractere.
Prin implicare și dedicare la nivel de comunitate.
