„Îmi dau demisia definitiv, știu ce nu voi face toată viața”, i-am spus eu logodnicei mele la final de 2017. Mă aflam la finalul unei călătorii introspective de aproape un an și jumătate. Urma să renunț la cariera de medic pentru a mă concentra pe antreprenoriat, consolidând afacerea pe care o începusem în facultate cu fratele meu. Urma să intru pe un alt drum și să îmi direcționez eforturile spre o lume complet diferită față de pregătirea mea formală ce se întinsese pe șase ani. Aveam să îmbrățișez cu toată puterea acea decizie și urma să învăț multe lucruri în viitor.
Îmi place să spun că în fundalul minții mele mereu există idei care se dezvoltă. Le observ cum își fac apariția, „dansez” cu ele o perioadă, iar la un moment dat fie se usucă și dispar, fie capătă putere și îmi oferă o altă perspectivă după ce îmi pictează mai multe detalii pe retină.
Așa s-a întâmplat cu acest cuvânt numit „niciodată”.
La 25 ani, după marea mea epifanie privind cariera medicală, eram mult mai impulsiv și credeam că drumul meu e cel mai bun. Aveam vaga impresie că eu mă „deșteptasem” și ceilalți nu o făcuseră. Cu alte cuvinte, pentru mine nu existau prea multe nuanțe de gri în acel moment. Nu pricepusem încă puterea diferitelor perspective și faptul că fiecare om are drumul său. Apoi, în căutarea unei validări puternice a propriei decizii, am avut curajul să spun că nu voi mai practica niciodată medicina. Credeam, în mod fals, că acel „niciodată” îmi oferea mai multă siguranță în alegere.
Nu m-am răzgândit între timp, doar că am învățat să nu mai folosesc cuvinte puternice și radicale atât de ușor. Caracterul uman e fluid, se transformă constant și vine cu multe surprize.
Putem deveni oricine vrem, dar viața-i o tablă de șah prea complexă pentru convingeri ferme.
Și nu există garanții. Singura constantă e schimbarea.
Caracterul se transformă inevitabil
A fost nevoie de câțiva ani ca să fiu stăpân pe alegerea mea privind cariera. A fost nevoie de timp să înțeleg la un nivel fundamental cât de greșit vedeam lumea la 25 de ani. A fost nevoie de timp să îmi cristalizez punctul de vedere și viziunea cu mai multă înțelepciune.
Acum știu că oricine se poate schimba la 180°. Știu pentru că eu m-am schimbat fundamental într-o perioadă relativ scurtă. Știu că viața este extrem de complexă și pe măsură ce își etalează intricațiile sale în ritmul cotidian al fiecăruia dintre noi, descoperim perspective noi, unghiuri diferite. Aflăm mai multe detalii din toată ecuația societății și ajungem să ne cunoaștem mai bine. Ni se lărgește orizontul. Ni se alterează ușor valorile și principiile, ne transformăm și ne îmbunătățim odată cu experiența acumulată.
Personal, dată fiind această posibilitatea imensă de schimbare, dată fiind flexibilitatea minții, e imposibil să mai spun „niciodată”. Acum, la momentul scrierii acestui text, mă simt fenomenal ca antreprenor. Mă dezvolt, sunt mereu în mișcare, am libertatea pe care am căutat-o atât de mult, am adus un plus de valoare în societate prin ceea ce am creat și am atins o parte din obiectivele la care am visat.
Știu că este un drum profesional care mi se potrivește ca o mănușă. Știu că mereu voi fi antreprenor la nivel de mindset și știu că acest lucru e bun pentru mine. Valorile mele, principiile mele, modul meu de gândire, toate sunt aliniate cu orizontul infinit de posibilități, dar și cu provocările antreprenoriatului.
Dar cred că a spune „niciodată” e ceva ce cântărește prea mult.
Nu știi încotro te duce viața.
Spre exemplu, eu nu știu, la momentul scrierii acestui text, cum este să ai copii. Nu știu cum este să îți moară cineva foarte drag, extrem de apropiat. Nu știu cum este să ai un eșec oribil în carieră sau în viața emoțională. Nu știu cum mă va transforma viața și ce obstacole voi dribla mai departe, iar aparenta mea certitudine din prezent pe un anumit subiect s-ar putea să se sfărâme odată cu trecerea timpului.
Am o viziune, țintesc spre obiective, mă concentrez pe ceea ce pot controla, mă bucur de viață și sunt recunoscător pentru ceea ce am, dar aleg să pun cuvântul „niciodată” într-un sertar al minții și nu-l explorez.
E mai înțelept așa.
