Nu ai cum să schimbi oamenii, nici măcar pe tine. Industria de dezvoltare personală debordează de sfaturi și idei dominate de o notă pozitivă, dar realitatea cruntă este că nu te poți schimba. De ce? Pentru că întreaga idee de schimbare e doar un construct arbitrar. E un miraj extrem de abstract. E ceva ce inventezi pentru a te face să te simți bine (sau rău). E fum, nimic palpabil.
Tehnic vorbind, ne schimbăm constant. Sau nu ne schimbăm deloc. Depinde doar de modul în care privim și depinde de cine privește. Însă ceea ce decidem că este schimbare reprezintă doar o linie imaginară trasată în minte, atât.
Ce e schimbarea?
Te trezești într-o dimineață târziu și îți dai seama că vrei să faci o schimbare. Realizezi că vrei să devii o „persoană care se trezește devreme”. Îți promiți asta. Apoi reușești să te trezești devreme în ziua următoare.
Asta înseamnă că te-ai schimbat în mod irevocabil? Nu te mai trezi târziu niciodată?
Realitatea este că nu știm ce este schimbarea pentru că nici noi nu știm cine suntem cu exactitate. Suntem ființe umane, avem conștiență și inteligență și suntem, din ceea ce cunoaștem momentan, singurele creaturi de acest gen din universul cunoscut. Dar hai să atacăm subiectul din alt unghi. Dacă te trezești mâine dimineață și faci exact opusul a ceea ce ai făcut astăzi, asta înseamnă că ești un om schimbat? Sau ești aceeași persoană care a încercat să facă ceva diferit? Și cât de mult contează, de fapt?
Problema cuvântului „schimbare” vine din faptul că implică identitatea în ecuație. Iar acela este momentul în care devii atașat de lucruri imaginare. Începi să te blamezi pentru eșecuri și decizi că ești un om care nu are nicio șansă în viața reală. Decizi că nu ai cum să „te schimbi”, tocmai pentru că nu ai reușit doar spunându-ți asta.
Dar sunt și momente în care îți spui că te vei schimba și… reușești. Aici vine partea interesantă, pentru că acele mici acțiuni și gânduri arbitrare încep să reprezinte totalitatea caracterului tău. Începi să vezi eșecul de a-ți pune pantofii de alergare în picioare ca un fel de verdict pentru valoarea ta ca om. Uneori te vei simți prost pentru zilele de pauză și momentele de relaxare. Și vei fi mai puțin motivat să te „schimbi” sau să faci altceva în viitor.
De cealaltă parte a monedei, ca orice drog, reușitele îți vor oferi un moment de „high” în care uiți temporar detaliile procesului. Uiți că ți-ai legat identitatea de rezultate. Însă pe măsură ce timpul trece și efectul se pierde, vei avea nevoie să definești noi „schimbări” pe care să le obții. Vei deveni dependent de dezvoltarea personală atunci când abordezi problema greșit.
Încheind ideea cu „persoana care se trezește devreme”, nu există așa ceva. Există doar oameni care se trezesc devreme în cea mai mare parte a timpului. Nu există „oameni productivi”. Există doar oameni care fac lucruri productive destul de frecvent.
Decuplarea identității de ideea de schimbare
Ca orice adult, am trecut printr-o adolescență în care era „cool” să fumezi. Alte elemente care mai făceau parte din ecuația socială erau alcoolul, drogurile, înjurăturile și petrecerile. Deși înțelegeam dinamica socială până la un anumit punct, am înțeles mai în profunzime fenomenul abia mulți ani mai târziu, după mii de pagini de cărți de psihologie.
Unde vreau să ajung cu asta?
E ideal să ne menținem o identitate care să fie definită de cât mai puține lucruri. E mai bine să ne vedem viața ca o lungă secvență de acțiuni și decizii. Iar dacă ești ca majoritatea oamenilor, aceste acțiuni și decizii probabil că nu sunt ideale. Așadar, cei mai mulți chiar asta vrem să facem atunci când spunem că vrem să ne „schimbăm” – vrem să acționăm mai bine și să luăm decizii mai bune.
Personal, ani de zile am crezut că alergatul era un obicei al oamenilor cu probleme de greutate. Nu mă puteam asocia deloc cu el. Nu putea face parte din identitatea mea. Undeva prin 2008-2009 începuse să mi se cristalizeze o altă viziune asupra acestui sport și abia în 2010 am început să alerg, într-o încercare de a reduce stresul generat de învățatul pentru admiterea la medicină.
Apoi am vrut să sparg niște bariere ale propriei minți și am început să alerg ultra-maratoane și să mă înscriu la triatloane. Am eliminat orice ar avea legătură cu identitatea mea în toată ecuația.
La fel am procedat cu trezitul de dimineață. Până în primii ani de facultate am detestat cu pasiune cursurile și stagiile care începeau la 8:00. Adoram trezitul târziu și diminețile pe care le începeam încet.
Atât în cazul alergatului, cât și în cazul trezitului de dimineață, a trebuit să trec peste ceea ce era la nivel identitar. Am decis că eram doar o ființă umană care se afla într-o mare de alte ființe umane, unele dintre ele cu mai multe informații (și mai bune) decât mine. Mai mult, am observat că istoric, științific și anecdotic, atât sportul1, cât și trezitul de dimineață2 erau variante sănătoase și productive de a-ți trăi viața. Erau variante mai bune decât ceea ce se pictase în mintea mea cu mult timp în urmă.
Asta nu mă face însă „alergător” sau o „persoană care se trezește de dimineață”. Eu doar am două obiceiuri, printre altele, dar nu sunt legat la nivel identitar de ele. Le fac pentru că mă ajută, le văd ca fiind simple acțiuni, piese de puzzle în viața mea.
Ideea, pe scurt?
Păstrează-l pe „eu” și pe „sine” în afara deciziilor pentru că, cel mai probabil, nu e despre „tine”. Întreabă-te doar asta: e acesta un lucru bun și ar trebui să îl fac?
Dacă răspunsul e „da”, doar începe. Dacă eșuezi, încearcă până reușești. Iar dacă în orice moment decizi că nu e un lucru atât de bun precum credeai inițial, oprește-te.
E atât de simplu. Separă-ți identitatea de rezultate și acțiuni.
Schimbă acțiunile, nu pe tine
Cea mai mare problemă a omului este că se implică emoțional atunci când nu ar trebui să se implice emoțional, în special când vine vorba de comportamente nesănătoase.
De exemplu, un fumător nu doar că fumează țigări, dar își dezvoltă o întreagă identitate în jurul fumatului. Acțiunea de a fuma îi afectează viața socială, momentele de pauză și de nutriție, somnul, dar și modul în care se vede în raport cu ceilalți și cum îi vede pe ceilalți.
Fumătorul devine „fumător” printre prieteni și familie. Dezvoltă o relație cu țigările așa cum alți oameni dezvoltă o relație cu animalele de companie. Și aici apare problema. Când cineva decide să se „schimbe” și să se oprească din a fuma, practic încearcă să „schimbe” întregul lanț identitar și comportamental, la pachet cu relațiile, obiceiurile și micile momente din viață de care a legat fumatul. Cu alte cuvinte, acel cineva încearcă să schimbe lucruri pe care le-a repetat ani de zile, fără să țină cont că are nevoie de specificitate în „planificarea” sa.
Trucul cu „lăsatul de fumat” este să recunoști că identitatea este doar un cadru proiectat de minte și etichetat ca „eu”. Și nu există în realitate. Este ceva arbitrar, poate fi alterat cu puterea voinței. E o alegere, până la urmă.
Fiecare dintre noi suntem poveștile pe care ni le spunem.
Iar trucul, în cazul acesta, este să ne schimbăm povestea (caz în care am rămâne tot în paradigma identității) sau să fim mai pragmatici (axați mai mult pe acțiuni și rezultate concrete).
Nu ești fumător. Ești o persoană care alege să fumeze. Nu ești o persoană care se trezește târziu. Ești o persoană care preferă să fie activă noaptea și doarme dimineața. Nu ești neproductiv. Ești o persoană care alege să facă lucruri ce nu se simt a fi atât de utile. Nu ești o persoană rea. Ești o persoană care simte că a făcut ceva rău.
În final, schimbă acțiunile din viața ta. „A te schimba” pe tine e doar o poveste vagă, fără specificitate. Schimbă acțiunile din viața ta, pe rând. Uită de etichetare. Uită de presiunea socială. Uită de „cine ești” și „ce cred alții”.
Identitatea e un miraj, nu ai ce să schimbi concret. Însă poți schimba acțiunile, pe rând.
Doar așa poți schimba rezultatele pe care le obții.
E matematică, nu poveste.
- Reimers, C. D., Knapp, G., & Reimers, A. K. (2012). Does physical activity increase life expectancy? A review of the literature. Journal of aging research, 2012, 243958. https://doi.org/10.1155/2012/243958
- Arlinghaus, K. R., & Johnston, C. A. (2019). The Importance of Creating Habits and Routine. American Journal of Lifestyle Medicine, 13(2), 142–144. https://doi.org/10.1177/1559827618818044
