De multe ori când vrem să schimbăm ceva în viețile noastre ne concentrăm pe un singur comportamennt și apoi ne adunăm voință pentru a-l face. Doar că strategia asta nu prea funcționează. Unul dintre motive este că prin a ne forța să facem X, ne „ranforsăm” în minte faptul că suntem genul de persoană care nu face X.
Am trei exemple în direcția asta.
Primul. Înainte să mă trezesc devreme sau foarte devreme în mod regulat, eram genul care avea probleme cu trezitul. Pentru mine, să mă trezesc la 6:00 însemna multă, multă voință. Cu alte cuvinte, mă „pregăteam” pentru eșec cu suficient timp înainte să sune alarma. Decideam deja că trezitul de dimineața va fi o corvoadă în momentul în care începeam să mă pregătesc.
Al doilea. Înainte să încep să alerg pe distanțe lungi, fiecare kilometru în plus mă storcea de energie. Era o adevărată luptă fizică și psihică să cresc distanțele, până când mi-am dat seama că efortul meu era contraintuitiv. Jucând constant la nivel de voință, mă sabotam singur.
Al treilea. Înainte să renunț definitiv la zahărul artificial în 2014, eram dependent de această substanță omniprezentă. Să nu consum zahăr era un efort constant. Iar când mă forțam, nu făceam altceva decât să ranforsez faptul că eram genul de persoană care consuma zahăr.
Pre-decizie fără să realizăm asta
Ideea din spate e relativ simplă.
Atât eu, cât și tu, ne putem abține dacă ne concentrăm pe un lucru. Ne putem chinui dacă vrem ceva neapărat. Doar că acest efort implică un anumit nivel de voință pentru că monologul interior sună cam așa: „Îmi place să mă trezesc târziu, va fi nașpa să mă trezesc devreme, dar o voi face”.
Doar că aici apare problema. Mentalitatea derivată din „dacă fac X, trebuie să acumulez voință pentru că îmi va displăcea”, este oarecum toxică. Toxică în ideea în care nu ne ajută la nimic.
Cu alte cuvinte, decidem înainte de a face un anumit lucru că acesta va fi dificil.
O modalitate de a face această tranziție mai ușoară (în orice domeniu și în orice situație) este să gândești schimbarea la nivel de identitate, nu voință.
- „Dacă aș fi tipul de persoană care se trezește devreme, cum s-ar simți asta?”
- „Dacă aș fi genul de om care aleargă mult, cum s-ar simți asta? Cum ar fi să nu mai existe fricțiune și rezistență?”
- „Dacă aș fi genul de om care nu consumă zahăr în mod normal, cum ar fi? Cum s-ar simți?”
„Probează” o identitate nouă
Când cadrezi schimbarea astfel, presupunerea de a rezista unei tentații sau unei situații inconfortabile nici măcar nu este prezentă. Pur și simplu îți imaginezi că ești altcineva și vezi cât de bine se potrivește în viața ta—în același mod în care probezi o nouă pereche de blugi. Poate fi un pic incomod la început, dar poți descoperi destul de repede că „a te trezi târziu nu-i deloc productiv” sau că „a alerga distanțe lungi te ajută în moduri cum nici nu îți imaginai”.
Cu alte cuvinte, dacă pleci din start cu ideea că un anumit lucru va fi inconfortabil, dacă trebuie să îți activezi voința și dacă trebuie să te „forțezi” în vreun fel, te pui într-o poziție dezavantajoasă. Pentru că ratezi multe fără să îți dai seama.
Așadar, caută să faci o schimbare la nivel de identitate, nu la nivel de voință.
- Voința obosește precum un mușchi și e extrem de variablă.
- Identitatea este despre cine ești tu la un nivel profund, fundamental, fiind mai constantă. Poți conta pe ea.
În definitiv, alege identitatea pentru multă putere în alegerea de a face o schimbare.
