fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

5 lecții puternice de la bunica mea

5

Te lovește un puternic sentiment de conștientizare a propriei efemerități în momentul în care ultima ta bunică își ia la revedere de la viață. Am primit vestea scurt, la telefon, de la tatăl meu. În cuvinte puține, pentru că oricum nu există suficiente sensuri în vocabular care să descrie altruismul, frugalitatea și bunătatea unei femei precum bunica alături de care am locuit vreo douăzeci de ani și care m-a sprijinit neîncetat.

Am contemplat apoi asupra lecțiilor pe care le-am învățat de-a lungul timpului de la ea, lecții pe care le „ranforsa” constant. Erau un fel de mantre, principii prin care își ghida toate deciziile și pe care le împărtășea sincer cu familia.

Bunica mea nu a avut parte de multă educație formală, dar a știut cum să fie alături de trei generații de oameni, oferind lecții prin exemplu și prin clasicele îndemnuri prietenoase. A fost un om care a reprezentat fundația unei familii mari, a fost un om înțelept și a fost un om care a reușit să dea un sens vieții.

Scriu acest text în memoria ei, în memoria Mariei Preda.

Fii independent

Crescută de o mamă singură în perioada interbelică, bunica mea a prins vremuri foarte dificile la sosirea celui de-al Doilea Război Mondial. Știa ce înseamnă un stomac gol, așa că în următoarele deceniii din viață s-a asigurat că are întotdeauna o grădină pe care să o îngrijească și care să-i ofere roade. S-a asigurat că are pământ pe care să-l muncească.

Copil fiind, părinții mei au cumpărat un teren destul de aproape de oraș, un loc pe care să construiască o casă, dar mai ales un loc care să reprezinte „playground-ul” bunicii mele. Am avut întotdeauna alimente proaspete, producție proprie, până în adolescență, momentul în care comoditatea supermarket-ului din apropiere a început să își facă simțită prezența.

Cu toate acestea, pământul a fost viața ei. A continuat să crească legume și fructe până când sănătatea nu i-a mai permis. A fost maniera ei prin care să fie independentă și prin care să nu intre aproape deloc în ceea ce avea să devină, după revoluție, jocul consumerismului. Putea să stea săptămâni întregi până când să aibă nevoie de un magazin.

Deși pare ceva simplu, modul ei de gândire m-a inspirat în multe decizii în viață, în special în business. Pivotarea spre independență (în orice domeniu) e extrem de benefică pe termen lung și oferă o doză de libertate care nu are efectiv preț.

Fii onest

Probabil cea mai nobilă lecție. Bunica m-a învățat să fiu cinstit și transparent. M-a învățat să fiu moderat și să nu caut niciodată să reușesc în viață făcând rău celorlalți. Dimpotrivă, a oferit întotdeauna ajutor atunci când i s-a cerut, fiind un om altruist cu desăvârșire.

Celebrul „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” l-am auzit prima dată la mama, care la rândul său îl auzise de la bunica. E o frază incredibil de banală, dar reprezintă un fundament în viață. Societatea ar fi mai bună dacă am aplica toți acest credo.

Ideea de aici e simplă. Fii onest nu doar cu ceilalți, ci mai ales cu tine.

Fii precaut

După ce m-am mutat din blocul unde locuiam cu părinții mei, aproape de bunici, obișnuiam să vin mereu în vizită înainte să plec în vreo călătorie. Uneori plecam o săptămână, alteori plecam trei zile, alteori plecam jumătate de an sau mai mult. Bunica mereu îmi spunea să fiu precaut, să fiu atent la oamenii din jurul meu, pentru că nu toți au intenții bune. E de înțeles, dat fiind faptul că și-a trăit cea mai lungă a vieții în comunism.

De multe ori i-am spus că exagerează, dar am luat lecția ei și am temperat-o, am adaptat-o la vremurile moderne. M-am înconjurat de oameni excepționali, păstrând întotdeauna un „filtru” activ pentru interacțiunile cu oameni noi. Am învățat să citesc oamenii și am învățat să fiu precaut, în special când miza este mare.

În plus, lecția asta de circumspecție înseamnă și a cântări alegeri de mai multe ori până la decizia finală, un lucru extrem de sănătos pe termen lung. Poate reprezenta un fundament al atenției la detalii, al orientării spre calitate, nu spre cantitate.

Prudența, deși o metodă defensivă în anumite situații, este alegerea fundamentală atunci când eventualele probleme care ar putea apărea ar fi prea costisitoare.

Muncește

Bunica se odihnea foarte rar. Ieșise deja la pensie în momentul în care eu m-am născut și îmi aduc aminte că ea gătea pentru toată familia. Iar din aprilie și până în octombrie se ocupa de livadă și de grădină, pregătindu-se pentru iarnă.

Nu e o lecție unică. Nu e o lecție fantastică.

„Muncește” e un clișeu perfect.

Dar asta mi-a repetat întotdeauna, pentru că ea a înțeles cu adevărat profunzimea cuvântului. „Muncește”, pentru că asta e singura variantă prin care poți reuși. „Nu căuta scurtături”, îmi mai spunea ea. Am luat aceste îndemnuri cu mine în viața de adult și m-au ajutat enorm.

Dacă ar fi să transpun lecția bunicii mele în filosofia stoicismului, a munci este singura metodă prin care ne putem concentra pe ceea ce putem controla. Pentru că asta e tot ce contează în viață, elementele asupra cărora avem control, într-o măsură mai mică sau mare.

Restul este fundalul pe care ne pictăm destinul.

Nutrește

Bunica a avut trei copii și o relație de aproape 56 de ani cu bunicul meu. De fiecare dată când îi povesteam ce se mai întâmpla în viața mea, avea două direcții în care împingea discuția. Îmi ura succes în tot ce făceam, pentru că știa că muncesc la visurile mele. Ea ne îndemna mereu, pe toți, să muncim, să ne mișcăm, să reușim pe cont propriu.

Dar la final întotdeauna mă îndemna să nu mă cert cu soția mea. Mă îndemna să comunicăm și să găsim mereu o cale de mijloc. Mă îndemna să nutresc același sentiment de pace și căldură pe care ea îl instalase în familie.

Această ultimă lecție este despre a avea grijă de ceea ce ai construit. După ce ai plecat la drum cu o minte independentă, onestă și precaută, după ce ai muncit și ai obținut ceea ce îți doreai, nu îți rămâne decât să nutrești rezultatul.

Nu îți rămâne decât să fii recunoscător pentru tot ceea ce ai și momentul prezent.

În final, bunica a oferit o fundație pentru creșterea și dezvoltarea tuturor membrilor familiei. A investit timp, efort și atenție fără să ceară ceva în schimb. A oferit sprijin pentru ca noi să ne construim viețile știind că cineva ne aștepta mereu acasă cu o masă caldă și cuvinte pline de înțelepciune.



Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri