„Noi mâncam pâine goală și rămâneam fără încălțări dacă ne trezeam prea târziu dimineața, pentru că nu era suficient pentru toată lumea”, ne spunea bunica mea atunci când refuzam să venim la masă pentru că eram prinși în jocurile video. „Voi nu știți ce înseamnă să nu ai”, continua ea deseori, iar cuvintele ei treceau fix pe lângă urechile noastre, pentru că noi nu înțelegeam la ce se referă. Eram copii și deși nu aveam mulți bani în familie, vremurile erau altele.
Crescând într-o Românie post-decembristă, am fost martor la tranziția dintre mentalitatea de supraviețuire la mentalitatea de abundență. Creșterea incredibilă a economiei după 1989 ne-a transformat pe toți, polarizând cele două paradigme.
În funcție de vârstă, fiecare avem un mix între cele două tipuri de mentalități.
Ce înseamnă mentalitate de supraviețuire?
- Pe de-o parte,este „acumulare de frică”.Pentru foarte mulți oameni care trăiesc într-o gospodărie tradițională, din agricultură și cu animale, vara este o perioadă de acumulare pentru iarnă. Spre exemplu, deși bunicii mei s-au mutat la oraș în anii ’60, au păstrat pământ la țară și au continuat să îl lucreze. În plus, îngrijeau vie, făceau vin toamna, puneau murături în beci și continuau să se pregătească pentru iarnă. Din acest punct de vedere, mă bucur nespus că am avut mereu parte de mâncăruri tradiționale și diversitate. Mă bucur că am văzut o iotă din lumea lor, atât de diferită de a mea.
- Pe de altă parte, este o mentalitate fixă. Deși elementul tradițional (în exemplul meu) este deosebit de frumos, cred că este mare nevoie de un echilibru și cred că este nevoie să ai puterea de a alege acest frumos (nu asta să fie singura variantă). La ce mă refer? Mentalitatea de „scarcity” (penurie) se transferă subtil în multe alte decizii pe care le luăm în viață. Iar dacă fiecare alegere este izvorâtă dintr-o teamă că „nu va fi suficient” sau dintr-o frică „de a nu avea”, asta poate duce la multe oportunități ratate. Poate duce la refuzul de a îmbrățișa noul și poate duce la limitarea opțiunilor.
Vreau să merg însă mai în profunzimea subiectului.
Chiar dacă cei mai mulți care trăiesc în orașe nu au unde să mai lucreze efectiv pământ și nu mai „acumulează” într-o lume plină de confort, mentalitatea de supraviețuire încă persistă. Nu e genul de lucru care se transformă peste noapte. Încă există mentalitatea de „scarcity” în care oamenii refuză noul doar pentru că s-au format într-o vreme când societatea nu se mișca atât de rapid. Încă există acea mentalitatea în care fiecare decizie este luată din frică.
Puțină istorie
Supraviețuirea este tatuată pe creierul nostru pentru că este necesară pentru perpetuarea speciei. Evaluăm constant „suficientul” pentru a trăi tocmai pentru că, dacă nu avem destul, trebuie să muncim și să fim pregătiți. Strămoșii noștri aveau nevoie să fie pregătiți să lupte, literalmente, pentru hrană sau materialele necesare vieții.
Mai mult, trebuiau să fie pregătiți în cazul în care se întâmpla ceva, trebuiau să fie în alertă maximă, tocmai pentru că un pas greșit putea însemna moarte.
Pentru majoritatea dintre noi (sper), viața nu mai este așa. Probabil că avem mai multe alimente în cămară decât avem nevoie cu adevărat și avem un loc sigur în care să dormim în fiecare seară. Avem un serviciu public care să ne protejeze de violență și incendiu și avem sisteme de sănătate care ne pot salva. Viața noastră este mult mai protejată astăzi.
Dar asta nu înseamnă că mentalitatea penuriei a dispărut.
Este un instinct de supraviețuire în creierul nostru de care avem nevoie pentru orice eventualitate, așa că vom avea întotdeauna o bucățică a minții îngrijorându-se despre viitor. Dar pentru majoritatea dintre oameni, mentalitatea de supraviețuire merge prea departe. Ne face să ne temem când nu avem motive să ne temem, ne face competitivi chiar și atunci când este suficient pentru toată lumea. Ne face să funcționăm cu un „software” care nu este atât de util într-o lume mai sigură și cu mai multă certitudine ca oricând.
Cum știi dacă ai mentalitate de supraviețuire?
În Seven Habits for Highly Effective People, autorul Stephen Covey explică faptul că persoanele cu o mentalitate de supraviețuire (pornită din lipsă) „au dificultăți în a împărtăși recunoașterea și creditul, puterea sau profitul. De asemenea, le este greu să fie cu adevărat fericiți pentru succesele altor oameni.”
Dacă te afli mereu în postura de a te compara cu ceilalți și de a fi într-o competiție permanentă, probabil că ai o mentalitate de supraviețuire. Dacă tinzi să te gândești prioritar la tine și mai puțin la ceilalți, inclusiv la mediul înconjurător, s-ar putea ca rădăcinile să fie într-o mentalitate de penurie.
Dacă nu gândești ecologic din toate punctele de vedere, ci o faci doar egocentrist, s-ar putea să ai o mentalitate de supraviețuire.
Opusul: Mentalitatea „de abundență”
Mentalitatea de abundență (sună foarte „New Age” în română, dar nu am alternativă) este înțelegerea faptului că este suficient pentru toată lumea, dar este, de asemenea, o mentalitate construită pe încredere de sine și pe o bază puternică a valorii de sine.
Chiar dacă e destul de clar pe hârtie, cu toții tindem să ne comparăm cu standardul societății în care trăim, cu toții suntem competitivi, mai ales că anxietatea este atât de legată de instinctele de supraviețuire. Așa cum am spus mai devreme, nu există o mentalitate absolută, fiecare având un mix în proporții diferite între cele două.
Tot ce contează însă este să fim conștienți de diferență și să urmărim o tranziție spre abundență.
Dar care-i acea diferență, mai exact?
Capacitatea de a alege.
Între doi oameni care pun viță de vie, fac vin toamna și pun murături pentru iarnă, mentalitatea de abundență o are cel care alege să facă asta de plăcere, nu cel care face asta de nevoie, împins fiind de un instinct invizibil de supraviețuire.
Rezultatul este același, dar omul care acționează din frica de a nu avea suficient și din teama de penurie va funcționa în toate ariile vieții în același mod – cu frâna de mână pusă. Și nu va îndrăzni să aibă puterea de a alege, nu va căuta opțiuni, nu va vedea alternative și oportunități, tocmai pentru că „software-ul” său principal este supraviețuirea.
Mereu se va zbate în penurie, tocmai pentru că se teme să facă lucrurile diferit.
Măcar o singură dată.
