idei, principii, strategii, gânduri

Scurt ghid despre Mindset și Heartset

S

Probabil ai auzit de mindset și știi deja ce înseamnă. Probabil ai auzit de conceptele de „growth mindset” și „fixed mindset”. Probabil că știi deja cât de important e primul în dezvoltarea personală. Un om cu o mentalitate de creștere caută constant să fie mai bun, scanează constant după oportunități, e adaptabil la schimbare și iubește să învețe lucruri noi. Însă ce înseamnă „heartset” și ce ar trebui să știi despre acest concept?

În viziunea mea, mindset-ul se concentrează foarte mult pe exterior atunci când vine vorba de rezultate. Mare parte din industria de dezvoltare personală vorbește despre mindset în business, mindset pentru acumulare și mindset pentru a obține rezultate în exterior.

Transformarea are loc în minte, dar în puzzle mai există și heartset-ul. Chiar dacă un mindset de creștere e excelent, nu e suficient. Mindset-ul ia în calcul doar modul de gândire, nu și emoțiile (inima).

Am auzit prima dată de cuvântul „heartset” acum câțiva ani la Robin Sharma și am săpat puțin să înțeleg la ce se referă. Există mulți oameni care au o mentalitate de creștere și care se descurcă destul de bine. Iar atunci când nu renunță, e dureros să îi privești pentru că se chinuie enorm. Caută să „obțină” fericirea și împlinirea, dar le scapă mereu printre degete pentru că se axează doar pe logică și gândire.

Ce se întâmplă? Mulți oameni au o mentalitate de creștere, acel „growth mindset”, dar dacă nu au și un heartset setat pe creștere, e foarte probabil să se învârtă în cerc.

Uite o serie de liste care ar putea fi de ajutor.

Mentalitatea de creștere (Growth Mindset)

  • înseamnă asumarea responsabilității
  • conștientizarea oportunităților și căutarea lor în mod constant
  • așteptarea că vei continua să înveți și să crești
  • evitarea scuzelor
  • ștergerea cuvintelor „nu știu” din vocabular pentru a evita inventarea de scuze
  • așteptarea că vei învăța noi abilităîți
  • abilitatea că vei continua să înveți și să muncești pentru a-ți dezvolta abilitățile
  • capacitatea de a ști ceea ce nu știi
  • convingerea că vei deveni mai competent și mai capabil în timp
  • investiția în dezvoltarea personală pe termen lung
  • flexibilitate în carieră
  • gestionarea temerilor în fața provocărilor și situațiilor noi
  • adaptare rapidă la schimbare
  • abordarea unor provocări în mod deliberat
  • setarea de obiective mari, nerezonabile
  • capacitatea de a privi imaginea de ansamblu și de a avea o viziune pe termen lung
  • îmbrățișarea unor experiențe noi și cât mai variate în mod constant
  • voința de a cunoaște oameni noi, de a crea prieteni noi și de a construi relații noi
  • menținerea unor bariere personale puternice
  • învățarea de lecții din eșecuri, reziliență și îndârjirea de a merge mai departe

Mentalitatea statică (fixed mindset)

  • neasumarea responsabilității
  • incapacitatea de a vedea oportunități
  • convingerea că deja ai învățat tot ceea ce se poate învăța
  • convingerea că „școala este pentru a învăța” și învățatul se oprește când devii adult
  • rezistență în fața schimbării și îmbrățișarea doar a lucrurilor vechi, dar care funcționează
  • definirea propriei identități doar pe baza carierei sau a profesiei
  • definirea propriei identități doar pe baza unor atribute de personalitate
  • definirea propriei identități în funcție de lucrurile la care ești bun sau nu ești bun și convingerea că aceste lucruri nu se vor schimba în timp
  • convingerea că a câștiga un salariu lunar e singura soluție disponibilă când vine vorba de partea financiară a vieții
  • convingerea că trebuie să ai același grup social pentru totdeauna
  • respingerea ideilor și oportunităților noi cu scuza „nu știu cum”
  • evitarea eșecului prin a nu încerca

Îmi place să cred că am o mentalitate de creștere. Foarte mult timp am fost extrem de concentrat pe exterior (studii, business, investiții, relații, călătorii, oportunități) și m-am concentrat pe interior (mergând în profunzimea minții mele, pe verticală) doar în măsura în care mă ajuta în exterior (unde mergeam în „superficialitatea” societății, pe orizontală).

Conceptul „heartset” e un alt cuvânt pentru inteligență emoțională, însă într-un sens extrem de larg. Conceptul „heartset” e despre ceea ce simți și cum gestionezi asta.

Heartset setat pe creștere (Growth Heartset)

  • ești incredibil de recunoscător pentru ceea ce ai
  • îți vezi cele mai mari frici ca invitații pentru a le cuceri și pentru a crește (cum ar fi vorbitul în public)
  • convingerea că într-un final vei depăși fricile majore, știind că până la urmă nu vei mai simți frică în acele situații
  • există un sentiment de plăcere și bucurie atunci când îți înfrunți temerile
  • introduci emoții pozitive în drumul spre obiective și nu iei totul în serios
  • ai așteptarea că cei mai curajoși și cei mai buni ani din viața ta sunt încă în fața ta
  • ai așteptarea că vei deveni mai fericit și vei râde mai mult pe măsură ce îmbătrânești
  • faci unele lucruri doar pentru a te simți bine sau pentru a te distra, fără să te influențeze părerea altor oameni
  • poți privi spre viitor, chiar și spre bătrânețe, cu un sentiment de anticipație pozitivă
  • ai convingerea că vei fi mai puternic din punct de vedere emoțional pe măsură ce avansezi în vârstă
  • ai așteptarea că vei seta obiective din ce în ce mai îndrăznețe
  • iei problemele de „aliniere” în serios în tot ceea ce faci
  • nu accepți dezordinea, nici în jurul tău, nici în mintea ta, nici în emoțiile tale
  • te poți îndepărta de oamenii care nu sunt aliniați cu direcția ta și modul în care vrei ca viața ta să arate
  • te poți bucura de viață în timp ce nu faci absolut nimic
  • ai așteptarea că relațiile tale vor deveni mai armonioase și mai aliniate odată cu trecerea timpului
  • te poți simți bine singur, fără tehnologie, fără oameni și fără stimuli de orice fel
  • adevărul e foarte important pentru tine
  • te simți inspirat și încurajat de oameni care văd viața așa cum o vezi și tu
  • simți determinare, răbdare și speranță pentru viitor
  • ai voință să-ți asumi 100% noi decizii, comportamente și acțiuni, chiar dacă nu știi cum se va desfășura viitorul
  • poți investi încredere într-o relație, fără teamă
  • apreciezi enorm onestitatea și vulnerabilitatea în tine și în alții
  • îmbrățișezi asumarea riscurilor calculate
  • știi că nu le știi pe toate și ești dispus să pui întrebări, să cauți sfaturi
  • îți dorești și ai așteptarea că îți va păsa din ce în ce mai mult pe măsură ce avansezi în vârstă (de oameni, animale, viață, probleme sociale și așa mai departe)
  • apreciezi enorm timpul de relaxare
  • știi că ceea ce simți e la fel de important ca ceea ce gândești (logică vs. emoții)
  • nu judeci și te poți pune în „papucii altcuiva” aproape instantaneu

Heartset fix (Fixed Heartset)

  • nu ești deloc recunoscător pentru ceea ce ai (mereu vezi partea goală a paharului)
  • te simți amenințat de schimbări
  • respingi experiențe care implică înfruntarea unor frici pe care le ai
  • te aștepți ca fricile pe care le ai să rămână mereu acolo, fiind „necuceribile”
  • te temi de îmbătrânire și avansarea în vârstă
  • te simți extrem de atașat de ceea ce ai și nu îți asumi riscuri
  • te temi de amenințări financiare, crize economice și îți faci multe griji în direcția banilor
  • te plângi de ceea ce nu ai
  • te plângi de ceea ce ai
  • simți invidie pentru oamenii care au lucrurile pe care tu te chinui să le obții
  • te simți descurajat, iritat și frustrat atunci când obiectivele necesită mai mult timp decât ai estimat
  • nu ai voință să te dedici 101% lucrurilor în care te implici
  • te îndepărtezi de riscuri emoționale care pot duce la eșec sau respingere (în special în relații)
  • ai impresia că ceea ce simți nu e atât de important ca ceea ce gândești (emoții vs. logică)
  • eviți să îți asumi lucruri care necesită risc emoțional sau investiție emoțională
  • ai impresia că trebuie să îți justifici cumva timpul dedicat relaxării și distracției
  • te simți vinovat și puțin tulburat atunci când îți iei timp liber
  • îți setezi obiective nespecifice precum „vreau să slăbesc” sau „vreau să fac mai mulți bani” (fără niciun fel de asumare sau investiție emoțională)
  • te simți prea mândru, prea autosuficient sau timid să ceri ajutorul și să ceri sfaturi care ți-ar fi de un mare folo
  • te simți adesea alienat, deconectat și singur
  • simți că trebuie să îți ascunzi adevărata identitate de cei din societate
  • eviți acțiunile care ar putea atrage critică
  • te simți anxios din punct de vedere emoțional
  • te aștepți să te „retragi” într-o zi (nu doar să ieși la pensie, ci să nu îți mai pese, să nu mai investești emoțional în viață)
  • tinzi să eviți exprimarea emoțiilor în public

În ce direcție merge al tău „heartset”? Ce „mindset” te definește?

Cunosc foarte mulți oameni care sunt excepționali în carieră, însă ceva pare să îi țină în urmă pe alte planuri. Realitatea este că degeaba vrei să îți lărgești și să îți transformi mentalitatea dacă nu lucrezi deloc la interior. De multe ori ajungi să împingi împotriva propriilor emoții în loc să te bucuri de motivație pe termen lung și aliniere.

Realitatea este că poți folosi acel mindset de creștere (dacă îl ai deja) pentru a recunoaște și pentru a observa importanța dezvoltării unui heartset de creștere. Poți învăța să observi problemele predictibile care te pot dezechilibra pe drumul pe care îl parcurgi, precum lipsa de asumare, scuzele, fricile sau îmbătrânirea și poți începe să lucrezi la aspectele respective.

Realitatea este că degeaba crești constant (mindset de creștere), dacă nu știi să te organizezi constant în interior (heartset de creștere).

Sistemul educațional ne-a inhibat libera exprimare, creativitatea și emoțiile. Iar rațiunea pare a fi cel mai atrăgător cuvântul în secolul tehnologiei.

Dar dacă rațiunea ar fi singura soluție, atunci am putea implementa obiceiuri pocnind din degete, ne-am putea modela comportamentele instant și nu am mai cădea pradă simțurilor.

Suntem sclavii simțurilor și e mai mult necesar să aruncăm un ochi spre modul în care funcționează emoțiile. E vital să învățăm să le gestionăm pentru că sunt la fel de importante ca gândurile și rațiunea.

În final, începe să pui la îndoială tot ceea ce știi și tot ceea ce ești. S-ar putea să observi că acest concept numit identitate poate fi transformat, modelat și îmbunătățit din absolut orice unghi.

Nimic nu e definitiv, totul poate fi modelat.

Trebuie doar să vrei.



1 comentariu

idei, principii, strategii, gânduri