În primii ani când mi-am setat obiective nu mi-a trecut deloc prin minte să le revizuiesc pe parcursul anului. Pur și simplu, uitam de multe obiective secundare și le revedeam abia anul următor, când aruncam o privire spre tot ce notasem anterior. Cu alte cuvinte, o provocare imensă când vine vorba de atingerea obiectivelor este pur și simplu să rămâi conștient de ele, să rămâi pe drumul cel bun.
De câte ori ți-ai stabilit un obiectiv, ai început să lucrezi la el cu cele mai bune intenții și apoi, la un moment dat, ți-ai dat seama că ți-ai mutat atenția pe alte lucruri?
Există o multitudine de influențe externe care ne pot schimba direcția. Iar într-o viață aglomerată și cu multe responsabilități aceste influențe pot veni de mai multe ori pe zi. Apeluri telefonice. E-mailuri. Întâlniri urgente. Un reminder. Un vizitator neașteptat. O oportunitate interesantă. Sarcini noi în lista de to-do. Idei noi la care ne gândim.
Însă majoritatea sunt doar distrageri de la ceea ce este cu adevărat important.
Prin urmare, trebuie să exercităm „forță” în direcția opusă din nou și din nou pentru a rămâne pe drumul cel bun. E responsabilitatea fiecăruia dintre noi să găsim cel mai potrivit interval de timp pentru revizuire. Poate că analizarea obiectivelor o dată pe lună sau o dată pe săptămână poate fi prea puțin frecventă.
Personal, consider că trebuie să îmi revizuiesc obiectivele majore în fiecare zi și, dacă ziua e plină de „focuri de stins”, atunci trebuie să o fac de mai multe ori pe zi. În caz contrar, risc să mă îndepărtez de obiectiv, ademenit fiind de lucruri mai puțin importante. Revizuirea constantă a obiectivelor e un proces de reverificare constantă a „busolei” și de stabilire a următorului pas corect.
Trei exemple
1. Provocarea de a scrie în fiecare zi timp de 1 an pe care am început-o pe 6 august 2020 nu e doar despre scris.
Dacă mi-aș fi stabilit un obiectiv numit „scrie mai mult”, ar fi fost extrem de vag, în contradicție cu specificitatea atât de necesară. Actul de a scrie zilnic funcționează ca o revizuire constantă a obiectivului inițial — prin acțiunea propriu-zisă.
Pe aceeași notă, orice challenge funcționează în aceeași manieră pe harta minții mele. Îmi acordă suficient timp să mă „arunc” într-un nou stil de viață și să fac pași mai rapid spre un anumit obiectiv. Îmi oferă amplitudine și îmi permite să pătrund adânc în substratul unei idei.
2. Atunci când deleg lucruri importante îmi pun reminder la 1-2 săptămâni după discuția inițială și caut să „iau pulsul”.
Acest act simplu de a întreba care e stadiul unui proiect sau nivelul efortului depus până la acel moment funcționează ca un sistem de revizuire. Nu doar eu revizuiesc progresul, ci și cel care e acum responsabil.
3. Procedura mea standard pentru obiective mari e următoarea: stabilesc ce anume e esențial în fiecare trimestru al anului și mă concentrez primordial pe acelea.
Dacă obiectivul mare se întinde mai mult de un trimestru, atunci îl împart în obiective mai mici, astfel încât să poate fi gestionate în calupuri de câte trei luni. Uneori devine obositor, mai ales atunci când apar multe distrageri, dar e foarte importantă revizuirea obiectivelor și „reconectarea” cu ele — zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână.
Indiferent care e obiectivul principal, un secret este să cauți oportunități în tot ce faci. Întreabă-te cum îți pot fi de ajutor etape intermediare sau chiar alte obiective secundare. Creativitatea ajută foarte mult aici.
Sistemele înving mereu intențiile
Indiferent ce obiective îți setezi, cel mai important lucru e să îți revizuiești constant lista. În caz contrar, riști să nu maximizezi eforturile pe care le depui și riști să te pierzi într-un ocean parșiv de distrageri.
Fără o metodă sistematizată de revizuire — zilnică sau cel mult săptămânală, în funcție de necesități — riști să bați pasul pe loc. Dacă nu vrei să regreți când te vei uita în urmă la alegerile și deciziile pe care le-ai luat, mărește-ți responsabilitatea acum. Dacă nu vrei să mai amâni atingerea obiectivelor importante, regrupează-te, organizează-te și revizuiește constant drumul pe care mergi.
Nu uita, cele mai bune intenții ale tale vor fi mereu dominate de sistemele pe care le ai la dispoziție. Dacă nu ai un sistem prin care să te asiguri că îți atingi obiectivele, atunci viața ta va intra constant pe pilot automat, dictată fiind de obiceiuri, distrageri și poate chiar haos, indiferent care sunt intențiile și motivațiile tale.
Revizuirea obiectivelor, eforturilor și pașilor intermediari te asigură că ești mereu în control și te asigură că ești mereu pe drumul cel bun.
Ce rost are să setezi obiective dacă nu „păstrezi cursul” și mergi în direcții greșite?