Mirosul de bălegar amestecat cu praf îmi străpungea agresiv nările, iar soarele năucitor ne privea pe toți cu o căldură nonșalantă. Zeci de oameni din toate colțurile planetei roiau în jurul meu în timp ce corpul mi se clătina ritmic, în pas cu mersul natural al cămilei. Capul îmi era acoperit de un șal arăbesc, alb, cu câteva dungi negre. Purtam pantalonii crem și o cămașă maro, parcă desprinsă din filmele cu Indiana Jones.
Aveam în fața mea piramidele egiptene, unul dintre locurile cele mai pline de istorie și legende din întreaga lume. Cuvinte în arabă, pe care nu reușeam să le deslușesc, îmi loveau frenetic timpanul în timp ce coloana de cămile se mișca încet spre dunele deșertului.
Era vara anului 2014. Venisem în Cairo pentru un stagiu de cardiologie de o lună pentru care strânsesem bani timp opt luni de zile. Anul respectiv a fost unul dintre cei mai duri ai studenției, nu doar pentru că începusem un mic proiect antreprenorial ce avea să se transforme peste câțiva ani într-o companie, ci și pentru că mă lovisem pentru prima dată de lumea profesională. Munceam mult, online, aproape non-stop când nu eram la spital sau la facultate. Apoi mergeam la sala de forță și alergam ultra-maratoane. Era o perioadă a descoperirii, o perioadă de explorare brută a posibilităților.
Vizita aceea din Egipt a fost prima mea experiență în afara Europei, momentul în care am început să realizez cât de multe mai erau de văzut. Ieșisem pentru prima dată din acvariul cu pești, această metaforă genială pentru micile realități geografice în care trăim fiecare dintre noi. A fost momentul în care am decis, undeva într-un colț uitat al minții mele, că îmi doream să văd toate țările planetei.
„You can only connect the dots looking back”
Steve Jobs a avut un discurs formidabil la Stanford, în 2005. Cuvintele la care fac referire sunt extrem de puternice și voi cita în continuare fix partea care mi-a rămas în minte.
Again, you can’t connect the dots looking forward; you can only connect them looking backwards. So you have to trust that the dots will somehow connect in your future. You have to trust in something — your gut, destiny, life, karma, whatever. This approach has never let me down, and it has made all the difference in my life.
Steve Jobs
Ideea din spate este că, oricât încercăm să ne planificăm viața în avans, există întotdeauna ceva complet imprevizibil în labirintul pe care îl numim viață. Ceea ce pare a fi o durere sau o înfrângere amară în prezent se poate transforma în sămânța unui succes extraordinar în viitor. Cu alte cuvinte, nu ar trebui să fii prea atașat de modul în care crezi că viața ta ar trebui să se dezvăluie pe măsură ce trece timpul. În schimb, ar trebui să ai încredere că toate punctele intermediare se vor conecta în viitor.
Asta e frumusețea vieții. Indiferent cât ești de sistematic, indiferent cât ești de precis în planificare, niciodată nu vei putea „conecta punctele” în prezent atunci când te vei gândi la ce urmează. Le vei putea conecta doar uitându-te în spate. Dar le vei putea conecta doar făcând lucruri, transpirând, râzând sau plângând, aruncându-te în vârtejul de frici, temeri și nesiguranță cu care vin experiențele și începuturile noi.
Exercițiul teleportării
Scriu aceste rânduri de pe terasa deschisă a unui hotel egiptean ieftin, la apus. Timpanul îmi este mângâiat cu o ritmicitate plăcută, muzica arăbească creând un cadru extraordinar pentru peisajul din fața mea. Cele trei mari piramide de pe platoul din Giza se înalță precum trei triunghiuri întunecate datorită soarelui care începe să se ascundă în spatele lor.
Șapte ani mai târziu de la prima mea vizită în Africa, sunt înapoi într-un loc pe care îl consider un fel de ancoră. Are o însemnătate mare pentru mine tocmai pentru că am vizitat inițial locul acesta chiar la începutul epopeei mele antreprenoriale. M-a marcat tocmai pentru că atunci începusem să îmi asum mai multă responsabilitate și să îmi iau viața în propriile mâini.
Teleportându-mă în trecut, în scena aceea prăfuită și călduroasă din 2014, acum pot „conecta punctele”. Pot privi în urmă să observ ce am făcut bine. Pot privi în urmă să văd ce am făcut rău. Pot vedea cum m-am transformat. Mă pot analiza mai bine și pot vedea care sunt schimbările prin care am trecut. Mă pot compara, eu cel din trecut cu eu cel din prezent, într-un cadru nepoluat de cotidianul vieții – tocmai pentru că-i un moment rar.
Apoi pot arăta o profundă recunoștință pentru tot ce am și pentru tot ce am devenit.
Același loc, un om altfel
Viața cotidiană nu ne lasă loc de prea multe epifanii. Societatea are un motor complex, cu multe intricații, multe urgențe și multe elemente de finețe. E un perpetuum mobile în care tindem să cădem în rutine și în care tindem să uităm să luăm momente de respiro, momente în care să privim înapoi.
Urgența cu care ne trăim viețile în era tehnologiei ne face să uităm să corectăm traseul. Ne face să uităm că o oprire pe autostrada vieții, chiar pentru o clipă, ne-ar ajuta să cântărim cu atenție dacă ne îndreptăm în direcția potrivită.
Personal, eu profit de momentele în care schimb mediul și mă întorc în locuri străine pe care le-am mai vizitat tocmai pentru a reflecta asupra propriei identități. Profit de astfel de momente pentru a „conecta punctele” și pentru a-mi lua o doză de inspirație pentru drumul care urmează.
Profit de ocazie pentru a vedea cum sunt un om altfel.
Nu cred că există om care să nu învețe nimic odată cu trecerea timpului. Lecțiile sunt peste tot în jurul nostru, trebuie doar să ne acordăm timp pentru a observa mai bine finețea detaliilor, dinamica socială, propriile comportamente și propria gândire.
De aceea, te îndemn să mergi în diverse locuri care au însemnătate pentru tine, locuri pe care le vizitezi extrem de rar sau chiar locuri în care credeai că nu te vei mai întoarce vreodată. Te îndemn să îți iei o pauză de la brațele largi ale conectivității la internet și să arunci o privire spre trecut. Te îndemn la introspecție.
Vezi cum te-ai transformat.
Ajustează direcția, păstrează traseul sau doar zâmbește.
Dar fă-o.
Conectează punctele.
