Un sportiv de top simte antrenamentul la fel de greu ca unul la început de carieră. Doar rezultatele sunt diferite. Să treci de la un business de 100.000 la unul de 1 milion e la fel de greu ca a trece de la 1 milion la 10. Doar provocările sunt diferite. Indiferent ce ai face, indiferent de nivelul la care ești, esența este că munca nu devine niciodată mai ușoară. Nuanțele sale se transformă. Se schimbă circumstanțele și percepția poate fi înșelată, dar munca rămâne întotdeauna muncă.
Cea mai lungă cursă pe care am făcut-o până acum a fost IronMan (de două ori). Este un triatlon ce include 227 kilometri de înot, bicicletă și alergare. Cea mai lungă cursă de alergare pe care am parcurs-o a fost de 102 kilometri (chiar dacă mai scurtă, este similară cu IronMan-ul ca și durată și efort perceput).
Le menționez aici pentru că fiecare kilometru a fost muncit. Fiecare kilometru a fost efort brut și a avut în spate mulți alți kilometri de antrenamente.
Nu mi-a fost ușor nici măcar un moment.
De fiecare dată când le povesteam oamenilor din jurul meu despre următoarea mea aventură, auzeam mereu aceleași cuvinte.
- „Tu poți să alergi mult”
- „Așa ești tu”
- „Eu nu aș putea să fac niciodată asta”
- „Ție îți e ușor, pentru că ești obișnuit”
- „Ai gene bune”
- „Un maraton e nimic pentru tine acum” (după un ultramaraton de 80 km)
- „Ești făcut pentru asta”
Același lucru e valabil și în business. Am pornit cu Dragoș, fratele meu, de la zero și am creat o afacere foarte profitabilă în domeniul educației.
- „Ai știut ce să faci”
- „Îți e ușor să investești, că ai bani”
- „Ai avut noroc”
- „Ai pornit la momentul potrivit”
- „Ți-a fost ușor”
O presupunere greșită
Viața poate fi privită ca un oraș în care urcăm trepte în diverse clădiri. Într-o clădire urcăm pe scara emoțională, în altă clădire urcăm pe scara financiară. Sunt clădiri pentru toate domeniile și intricațiile vieții, de la sănătate și până la expertiză, de la abilitatea de concentrare și până la nivelul de conștientizare.
În unele clădiri suntem la etajul 2, pe când în altele suntem, poate, la etajul 50.
Cei mai mulți oameni au presupunerea greșită conform căreia celor de la etajele superioare (în anumite domenii) le este mai ușor. Dacă altcineva este cu 20 de etaje peste noi în aceeași clădire, metaforic vorbind, credem instinctual că trebuie să fie mai ușoară urcarea acolo.
În realitatea, efortul este la fel de greu, doar că are altă nuanță.
De unde vine presupunerea?
Din aparențe.
De departe cea mai faimoasă clădire din acest oraș metaforic al vieții este cea financiară. Este cea mai ușor de observat. Nu ai să vezi prea mulți oameni îngrămădindu-se pe scările împlinirii sau echilibrului, pentru că sunt termeni prea vagi și nu reprezintă nimic palapabil. Necesită multă efort și rezultatul nu e atât de vizibil sau apreciat de către ceilalți.
În schimb, cifrele din cont sunt ceva palpabil, mai ușor măsurabil.
Astfel, cei mai mulți oameni presupun greșit că este mai ușor atunci când ești la un nivel mai ridicat într-un anumit domeniu, tocmai pentru că o situație financiară bună îți poate face viața mai ușoară. Banii pot cumpăra multe într-o societate capitalistă, iar acesta este cel mai evident lucru. Este ușor observabil.
Apoi, da, viața devine mai ușoară pe măsură ce avansezi, dar asta doar dacă te oprești sau când iei o pauză pentru a te bucura de ceea ce ai reușit. Dacă vrei să evoluezi mai departe, dacă vrei să inovezi, să te miști și să crești ca om, ai nevoie să urci în continuare. Iar efortul perceput va fi întotdeauna identic. Munca e muncă și nu există scurtături.
Dacă pui stop definitiv, poți fi la un nivel înalt financiar, de exemplu, dar acolo se termină totul dacă ai impresia că în viața trebuie urcată o singură clădire, pentru că sunt un infinit de clădiri metaforice de urcat. Și tot acolo se termină totul dacă ai impresia că poți stagna.
Nu există stagnare.
Există decădere sau creștere.
Atât. Drumul nu se termină niciodată.
