Acum ceva timp am negociat un contract pentru construcția unei clădiri cu caracter comercial. Am solicitat oferte de la șase companii diferite și m-am văzut cu aproape fiecare reprezentant în parte, încercând să determin care ar fi cea mai potrivită alegere pe termen lung. Căutam o persoană de încredere (am mers strict pe recomandări) și plecasem de la început cu ideea că trebuie întâi să „iau pulsul” omului din fața mea înainte de a discuta business. Căutam pe cineva serios, cu picioarele pe pământ, orientat spre rezultate și cu un istoric solid.
Tipologiile personajelor au fost extrem de diferite, dar am putut să observ cu ușurință două extreme care ne-au ajutat pe mine și pe fratele meu, care îmi e partener în toată epopeea afacerii, să luăm decizia potrivită. Dincolo de două oferte exagerate, elementul primordial care a funcționat precum un „turn off” major a apărut în momentul în care am primit certitudini peste certitudini, uneori mascate de laude la adresa respectivului.
Discutam cu un patron de firmă de construcții care îmi spunea că poate face orice, oricând și foarte rapid. Am încercat să intru pe câteva nuanțe și să întreb lucruri punctuale pentru care aveam nevoie de clarificări exacte, dar nu am primit decât răspunsuri vagi, urmate de o notă extrem de pozitivă, dar falsă la nivel de ton al vocii.
- „Se poate face, vă asigur.”
- „Nu este nici o problemă, am experiență și echipă bună.”
- „Vă asigur că totul va fi în regulă.”
- „Cu siguranță.”
- „Rezolvăm, am tot ce trebuie.”
Absolut toată discuția se rotea în jurul confirmărilor că „totul va fi bine”. O discuție serioasă, despre un proiect mare, se reducea la certitudini care acționau precum un scut în fața întrebărilor mele precise.
Pot să recunosc ușor încrederea de sine și o apreciez enorm atunci când vine natural, cu intenție bună. Dar nu am crezut niciodată în oamenii care vin cu platitudini și certitudini la fiecare frază. Nu am crezut niciodată în „câștiguri garantate” atunci când am fost abordat de diverși reprezentanți ai unor companii. Și nu am crezut niciodată în nimic ceea ce este „marketat” ca fiind 100% sigur.
Pentru că nu există așa ceva.
Nimic nu e sigur
Știu și eu ca va fi bine într-un final, tocmai pentru că știu că nu voi permite altceva. Știu și eu că se poate face ceea ce am în plan, dar vreau să discut detaliile execuției ca să mă asigur că deleg această responsabilitate cuiva care este capabil. Știu și eu că o companie poate să aibă experiență și echipă, dar vreau să știu cât de mult îi pasă de proiectele pe care le are. Vreau să văd dincolo de conținutul cuvintelor, ca să îmi dau seama cu cine stau la masă.
Vreau să știu că omul din fața mea este de încredere atunci când îl plătesc cu bani grei. Vreau să știu că va răspunde la telefon când apare o problemă și vreau să știu că va avea răbdare și că va oferi atenția necesară. Vreau un om care nu promite nimic, un om „no-bullshit” care e realist, un om care vede posibilele obstacole și care face tot ce poate fără să se laude.
În mod ironic, primul reprezentant de firmă de construcții cu care am vorbit a fost și cel cu care am semnat contractul. S-a încadrat relativ bine în bugetul nostru, dar nu a fost factorul decisiv. Omul a fost extrem de realist și sincer. Ne-a prezentat posibilele obstacole, ne-a făcut o mică descriere a modalităților de abordare și nu s-a lăudat cu nimic.
Nu a încercat să ne convingă cu patosul pe care îl auzisem la celălalt reprezentant de firmă.
O percepție falsă
Aveam să aflu mai târziu, prin natura experienției în sine, dar și prin discuțiile cu alți profesioniști pe parcursul derulării construcției, că luasem decizia potrivită.
E ironic, dar în societate credem că cel care strigă mai tare, cel care se laudă mai mult, este cel care are dreptate și știe mai bine. Credem, poate, că este și cel mai capabil, doar pentru că zgomotul pe care îl face este mai mare.
Motivul pentru care îndemnul meu este să „stai departe de certitudini” nu este pentru a le evita complet, ci pentru a-ți lăsa spațiu să observi. Pentru că, în caz contrar, inclusiv tu ai pleca dintr-un punct al certitudinii, presupunând că oricine care se laudă sau are încredere în sine nu merită atenția ta.
Lăsându-ți spațiu să observi vei vedea cu cine ai de-a face. Vei vedea cu ce tipologie de om vorbești. Experiența mi-a arătat însă că lauda de sine chiar nu miroase a bine, mascând adesea lipsa abilităților și capacităților, fiind un mecanism de înfruntare a problemelor.
Viața e mereu neașteptată. Poți plănui ca un geniu și poți munci ca un sclav pentru a maximiza șansele „certitudinii”, dar întotdeauna trebuie să fii vigilent.
Pentru că niciodată nu poți spune cu certitudine absolută ceea ce va urma.
