Am un prieten foarte bun în Ardeal în compania căruia m-am gândit prima dată la un concept interesant. Eram în Târgu Mureș și îl vizitam împreună cu soția mea, în trecere spre alt oraș. Dormind peste noapte în apartamentul său, am avut ocazia să observ calmul cu care pregătea masa și liniștea cu care servea cina, un risotto excepțional de gustos. Atunci mi-am dat seama că micile lucruri pe care le facem se corelează cu marile lucruri pe care le facem. Atunci am realizat că mă pot observa și pe mine în aceleași ipostaze.
Dacă ești un fin observator al propriilor comportamente, vei vedea că viteza cu care acționezi într-o anumită situație este egală cu viteza cu care acționezi, de cele mai multe ori, în orice situație. În mod implicit, eu tind să fiu mereu grăbit, mereu cu un sentiment de „urgency”, având nevoie de momente programate în calendar ca să fiu liniștit. Îmi planific plimbări în parc, sesiuni de meditație, program de citit sau ascultat cărți, îmi iau pauze în care ascult muzică sau petrec timp cu soția mea și încetinesc mult ritmul cotidian.
În introspecțiile mele am realizat că am ales calea antreprenoriatului, printre altele, și din pricina asta. Îmi place să am responsabilități, îmi place ritmul frenetic și o stare implicită care e dinamică. Îmi place să mă implic, îmi place să fac lucruri și îmi place să driblez provocările care îmi sar în față.
Sunt omul care începe și rezolvă puzzle-ul pe parcurs, rareori mă împotmolesc în indecizie și amânare. Mindsetul acesta de „încearcă și eșuează până reușești” în loc de „așteaptă și ferește-te ca poate reușești” mi-a adus remarcabile până acum, atât în business, cât și în viața personală.
Unde vreau să ajung cu asta?
Observ în jurul meu oameni care se angrenează în transformări imense, iar asta mă bucură enorm. Unii pornesc o afacere nouă, alții își schimbă cariera. Iar cei mai mulți își doresc să facă ceva diferit, dar nu au curaj.
Esența e simplă în orice situație de genul. Normalul cu care ești obișnuit este cel mai mare dușman al tău. Absolut totul, de la numărul de minute pe care le pierzi pe social media, de la viteza cu care mănânci sau conduci și până la modul în care îți petreci timpul liber, contează în ecuația finală.
Realitatea dură
Să presupunem că vrei să îți schimbi cariera și vrei să intri într-un domeniu cu totul nou. Observarea de sine contează enorm, în special dacă vii dintr-un mediu rigid, deloc dinamic, în care ai lucrat ca angajat. O privire atentă asupra modului în care se scurge o zi din viața ta ți-ar putea spune foarte multe.
- Cum arată o zi din viața unui om în cariera nouă, pe care ți-o dorești?
- Cum arată viața ta într-o zi normală, în cariera actuală?
- Cum arată transformările concrete pe care trebuie să le faci ca să ajungi în noua poziție?
Vin cu exemplul acesta practic tocmai pentru că sunt conștient de faptul că e un subiect dificil. Direcția în care vreau să ajung e următoarea – văd mulți oameni care vin din poziția de angajat și spun că „nu au avut timp” să citească, să se documenteze, să facă un progres semnificativ în direcția pe care și-o doresc. Mereu zâmbesc în mintea mea când aud cuvintele „nu am timp” venite de la un om angajat care nu are alte responsabilități. Dacă lucrezi 9 ore pe zi și dormi 8 ore pe zi, ce faci în celelalte 7 ore din zilele lucrătoare? Sunt 35 de ore pe săptămână de „nu am timp”?
Răspunsul e altul, și doare.
Dar îmi asum asta, o spun eu cu franchețe.
Sunt 35 de ore pe săptămână de scuze.
Atunci când vrei cu adevărat ceva, nu amâni. Tragi tare. Dormi mai puțin. Sacrifici o parte din confortul tău. Înveți. Te lupți. Calci pe scuze cu putere și mai faci un pas în față. O spune un om care a avut 3 zile complet libere în ultimele 3 luni și care scrie acest text la 1 noaptea, chiar știind că se va trezi la 7:00, tocmai pentru că are un obiectiv de a scrie în fiecare zi timp de un an și trebuie să îl ducă la capăt.
E inconfortabil acum, pe moment?
Da, dar lista mea de „to-do” nu e negociabilă.
Din aproape în aproape
Rezerv această ultimă parte a textului pentru un îndemn practic ce te poate ajuta să îți transformi modul în care abordezi obiectivele. Vezi tu, doi oameni diferiți pot să își scrie pe foaie aceleași planuri, însă diferența de execuție va fi întotdeauna dictată de mindset și micile comportamente. Sunt lucruri pe care cei mai mulți nu le conștientizează sau despre care cred că nu au un impact semnificativ.
Secretul este să te observi constant și să începi să pui la îndoială mici lucrurile pe care le faci sau pe care le gândești. Oricare ar fi ele.
Uite câteva exemple.
Dacă în fiecare zi ai program de vizionat filme și seriale pe Netflix, iar asta face parte din normalul tău, redefinește normalul încet. Limitează timpul, înjumătățește-l, redu-l la un minim și inserează în program sesiuni de lucru pentru obiectivul tău. Dacă în fiecare zi petreci timp pe social media și vorbești mult cu prietenii, dacă în fiecare zi petreci timp pe Internet și te găsești pierzându-te prin tentaculele sale, limitează timpul acesta. Redefinește normalul.
Atunci când spui că „nu ai timp” de ceva important, precum a studia un domeniu nou în vederea schimbării carierei, timp pentru mișcare sau timp pentru citit, tocmai pentru că ai program de Netflix, program de social media, program de ieșit în oraș, program de mers la mall, program de relaxare sau orice altceva care nu te ajută pe termen lung, îți spun eu ce se întâmplă.
Te minți singur.
Vreau să fac o confesiune. Scriu toate cele de mai sus pentru că am fost și eu acolo cu mulți ani în urmă. Pe lângă școală și, mai târziu, facultate, aveam o doză minimă de confort care nu era negociabilă. Aveam un „normal cu care eram obișnuit”.
Secretul e să alterezi normalul acela, puțin câte puțin. Întreabă-te ce ar face altcineva în locul tău, întreabă-te ce schimbări concrete necesită un obiectiv, întreabă-te cum se corelează fiecare gând și comportament din viața ta, dar și ce efect de domino există. Pentru că el e acolo, trebuie doar să observi cum sunt interconectate lucrurile și cum le poți reorganiza pentru rezultate mai bune.
Schimbă-ți normalul din aproape în aproape.
E un proces lent, dar îți promit că „normalul” nu-și va da seama.
Vei ajunge să te uiți în urmă și să spui: „Cum de nu m-am prins de treaba asta mai devreme?”
