fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

Două mari provocări în anul de scris în fiecare zi

D

În vara lui 2020 realizasem că pragul psihologic al vârstei de 30 de ani începea să capete formă. Se apropia aniversarea mea și urma să înceapă cronometrarea inversă de un an până la respectivul număr magic. Am realizat atunci, în anticipația zilei mele de naștere de 29 de ani, că făcusem extrem de multe lucruri în decada care urma să se încheie. Nu aveam regrete, cu excepția unui singur lucru. Nu-mi acordasem timp să fac un lucru care mă pasiona enorm. Nu-mi acordasem timp să… scriu. Așa mi-a venit ideea de a scrie nu o dată pe săptămână, nu de două ori pe lună, ci în absolut fiecare zi până când urma să împlinesc 30 de ani.

La momentul scrierii acestui text am 263.300 cuvinte publicate de când am început. Mai am în jur de 60 de zile până la finalul provocării, apoi voi continua să scriu, dar cu o frecvență mai redusă. Urmează să scriu un articol în care să detaliez lecțiile pe care le-am învățat în toată această epopee, dar e important să pun în lumină și o parte din provocările pe care le-am întâlnit pe parcurs.

Pe blogul MihaiVoinea.ro mai sunt trei texte intermediare despre procesul în sine. Fiecare detaliează diverse aspecte despre călătoria la care m-am înhămat.

1. Oboseala

De departe inamicul numărul unu al procesului de a scrie este oboseala. O perioadă lungă de timp mi-am scris textele seara, după zile extrem de pline. A trebuit să trec prin proces pentru a-mi da seama cât era de greșit.

Sunt enorm de multe cărți care notează faptul că dimineața suntem cei mai productivi, dar ritmul cu care am postat pe blog m-a obosit destul de tare în anumite perioade. În unele zile preferam să scriu seara, uneori chiar aproape de miezul nopții, tocmai pentru că intrasem într-un ciclu toxic –  era singurul moment în care nu puteam fi deranjat.

Pandemia COVID-19 a fost benefică pentru mine, dintr-un anumit punct de vedere. Înainte de martie 2020 călătoream extrem de mult, iar asta ar fi reprezentat un impediment, un obstacol greu de driblat atunci când publici un articol nou în fiecare zi.

Chiar și așa, proiectele în care m-am implicat în business în ultimul an, la pachet cu magnitudinea maratonului de scris, au reprezentat un mod de a-mi suprasolicita „motorul”.

Provocarea de 1 an m-a învățat să fiu extrem de radical în privința anumitor decizii. M-a învățat să îmi prioritizez odihna tocmai pentru că am funcționat pe avarie sau la limită, pe muchie de cuțit, prea mult timp.

Am avut foarte multe zile în care am lucrat 12-15 ore pe zi în toată această perioadă, iar maratonul de efort brut și-a pus amprenta asupra psihicului meu, în primul rând. Începusem să simt cele mai mici fluctuații în nivelul de creativitate, în nivelul de energie și chiar în nivelul de atenție.

Soluția a fost să rup lanțul toxic și să mă trezesc foarte devreme pentru a scrie.

Acest lucru mi-a eliberat „lățime de bandă” în timpul zilei, a pus mai puțină presiune pe mine să găsesc subiecte și am reușit să prioritizez energia mai bine.

2. Găsirea subiectelor de scris

Am observat un pattern extrem de interesant în direcția aceasta. În mod normal îmi notez în aplicația de notițe a telefonului toate subiectele care îmi trec prin minte și care ar putea putea reprezenta baza unui articol.

În anumite perioade, precum aceea în care am parcurs Spania pe jos la începutul provocării (august-septembrie 2020), îmi notam și câte zece subiecte pe zi. În toată luna aceea am ascultat echivalentul a 1600 pagini de carte, deci mintea mea era pe modul turbo. Același lucru s-a întâmplat în toate zilele în care am citit sau ascultat cărți și în zilele în care am meditat sau m-am relaxat. Un simplu moment de pauză, chiar și de 30 minute, funcționa mereu ca o sursă de inspirație.

Apoi au venit și zilele în care săream de la o sarcină la alta, au venit zilele extrem de pline, în care eram prins de dimineața până seara și nu reușeam să îmi notez prea multe lucruri. Au venit zilele în care aveam de luat decizii grele. Nu aveam deloc timp liber, nici măcar să iau masa de prânz fără să fiu în grabă, așa că mintea mea nu avea pauze, nu avea timp să exploreze.

Iar dacă adăugam la zilele pline o doză de stres și anxietate, se crea formula perfectă pentru a ucide creativitatea și starea de flux.

O scurtă concluzie

Dincolo de oboseală (care poate fi prevenită prin odihnă suficientă și printr-un calendar cât mai echilibrat) și dincolo de găsirea subiectelor (un proces fascinant de altfel, pentru că mi-a permis să-mi explorez mintea într-un mod nemaiîntâlnit), totul se rezumă la disciplină.

Iar motivul simplu pentru care eu m-am lovit de aceste două provocări constă în faptul că am rupt disciplina. Forțându-mă să țin „motorul” în funcțiune, am crezut că îmi pot împinge corpul peste limite fără să plătesc pentru asta.

Bunicul meu, fost colonel în armată, obișnuia să spună că disciplina doare.

Eu cred că doare numai în primă fază. Doare în momentul în care creezi sistemul și organizarea. Doar în momentul în care faci tranziția. Însă ulterior disciplina se transformă în libertate. La apogeul său, când îi înțelegi substratul, ajunge să reprezinte un nou mod de a vedea viața, iar simplul fapt că totul este organizat ajunge să confere putere celui care are disciplină.

Problema?

Dacă rupi procesul măcar o singură dată, o iei de capăt.

Atunci începe iar să doară.

Atunci apar lucrurile pe care le numim „provocări”.



Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri