fbpx
idei, principii, strategii, gânduri

Cele două drumuri

C

Imaginează-ți doi băieți care au ajuns împreună în același liceu. Pe primul îl chema George și începuse să chiulească, nu rata nicio petrecere și îl puteai surprinde mereu într-un grup de colegi, mereu ocupat cu o activitate nouă. Era extrem de popular și iubea conjunctura de care se bucura în fiecare secundă. Totul era ușor și lucrurile păreau că vor continua așa. Doar că, 15 ani mai târziu, toate deciziile ușoare s-au adunat. George are acum 30 de ani, arată cu 10 ani mai în vârstă și nu are o expertiză de valoare pe piața muncii. În plus, încă locuiește cu părinții săi și are mari frustrări legate de situația în care a ajuns.

Pe al doilea băiat îl chema Vlad și acesta a ales mereu calea mai grea în viață. A învățat, și-a făcut temele și a strâns din dinți atunci când trebuia să se pregătească pentru un examen în timp ce colegii lui erau la piscină. A mers mereu pe drumul mai greu când a avut de ales, niciodată nu a luat-o pe scurtătură. A ales să își dezvolte abilități, a început să evolueze ca om din toate punctele vedere și a mizat pe cine urma să devină el pe termen lung. Iar acum, la 30 de ani, are o carieră de succes, o relație fericită, este înconjurat de oameni, este respectat și munca lui are un impact imens.

Diferența dintre cei doi este fenomenală.

Acum, deși cele două nume și poveștile pe care tocmai le-ai citit sunt fictive, ele au un sâmbure de adevăr. Reprezintă cristalizarea unor experiențe de viață și observații pe care mi le-am notat în minte de-a lungul timpului. Sunt tipologii umane care există în jurul nostru și pe care sunt sigur că le-ai observat și tu.

Pe mine întotdeauna m-a fascinat alegerea dintre drumul ușor și drumul greu când m-am aflat în intersecțiile vieții.

Așadar, am contemplat mult asupra subiectului.

Uite ideile mele.

Drumul greu

Drumul greu este adesea nu ceea ce se simte bine pe moment, ci ceea ce va duce la succes și împlinire pe termen lung.

Pornim de la premisa că cea mai scurtă distanță între două puncte este o linie dreaptă. Cea mai scurtă distanță este să faci ceea ce trebuie, ceea ce ai scris în plan că vei face pentru a atinge obiectivul. Din păcate, această alegere vine adesea cu extrem de multe provocări. Nu pentru că „distanță”, ci pentru că există obstacole pe traseu (distrageri sau elemente care fac drumul mai ușor).

Doar că, mergând pe un drum mai lung (cu prea multă relaxare și „ușor”) există șanse mult mai mari de a pierde contactul cu obiectivul.

În realitate, drumul cel mai scurt spre un obiectiv este fix prin a face ceea ce e inconfortabil. Iar noi complicăm totul pentru că alegem ceea ce e confortabil acum.

  • Drumul greu este cititul de cărți în loc de urmărit seriale.
  • Drumul greu este învățatul pentru examene în loc de a merge la piscină.
  • Drumul greu este să investești într-o relație romantică și să înveți să comunici la un nivel profund cu o altă ființă umană, nu să o iei mereu de la capăt.
  • Drumul greu este când strângi din dinți, chiar dacă temporar nu îți place ceea ce faci.
  • Drumul greu este crearea unui plan de antrenament fizic și urmărirea sa până la capăt.
  • Drumul greu înseamnă să faci ceva acum nu pentru acum, ci pentru mai târziu.

Dar de ce nu ar trebui să mergi pe drumul ușor, poate te întrebi?

1. Pierzi timp căutând scurtături

Știu că există faimoasa zicală despre a petrece timp ascuțind toporul înainte de a tăia un copac. Dar ce se întâmplă dacă îți petreci toată ziua ascuțind toporul?

Când în sfârșit te simți pregătit, este deja întuneric și te vei lovi în picior pentru că nu mai vezi copacul.

Ideea din spate?

Există o întreagă industrie de dezvoltare personală și există o tonă de sfaturi în orice domeniu. Există așa numitele „hacks”, reguli și principii pentru a ajunge mai repede la un obiectiv.

Doar că trebuie întâi să te apuci să tai copacul înainte de a căuta modalități mai eficiente de a tăia copacul. Sună ciudat, dar trebuie întâi să faci ceva – ca să nu rămâi blocat în ciclul bolnav al paraliziei decizionale.

Nu uita, scurtăturile sunt despre eficiență când știi deja ce faci.

2. Pierzi partea în care te dezvolți

Mi-am petrecut o bună parte din decada 20-30 făcând sport de anduranță și căutând să fiu într-o formă fizică excepțională. Și mi-am petrecut suficient de mult timp încercând să „fac mușchi” pentru a înțelege atât fiziologia din spate, cât și mentalitatea cu care trebuie să pornești la drum.

Problema?

Corpul iubește scurtăturile (la fel ca și mintea).

Așa am descoperit că dacă vrei să ridici o greutate, corpul tău încearcă să ridice greutatea în cel mai eficient mod posibil. Pentru a face acest lucru, el va folosi mușchi puternici precum spatele pentru a ajuta la ridicare. Cu toate acestea, dacă vrei strict ca bicepsul să crească, trebuie să îți pui brațul într-o poziție în care nu are ajutor de la alți mușchi, astfel încât bicepsul să fie forțat să facă toată munca.

Doar alegând drumul greu (și inconfortabil) și făcând toată munca de unul singur, bicepsul va putea să crească.

Același lucru este valabil și în viață.

Dacă mergi întotdeauna drumul ușor, pierzi multe oportunități de creștere. Uneori ai nevoie de durere pentru a crește.

Trebuie să te adaptezi pentru a deveni mai puternic.

Așa înveți, așa crești și doar așa îți poți depăși condiția.

3. Nu realizezi că ești mai puternic decât crezi

Mulți oameni nu au nicio idee de ce anume sunt capabili.

Habar nu au ce pot.

Eu am învățat lecția asta alergând în curse de anduranță, spărgând bariere ale minții și ale corpului la care nici nu visam înainte. Apoi am aplicat aceleași lecții în alte arii, precum în business.

Cei mai mulți oameni își subestimează capacitatea de a trece prin momente dificile. Aud des lucruri precum „n-aș fi putut face asta niciodată”. Dar dacă te confrunți cu ceva cu adevărat devastator?

Vei renunța?

În momente de ananghie, la greu, vei găsi un „de ce” care este atât de mare încât te va trage înainte, indiferent ce obstacole vei întâlni.

Vei afla cât de puternic ești, de fapt, doar înfruntând dificultăți.

Doar alegând drumul greu.

4. Nu te vei cunoaște cu adevărat

Trecând peste propoziția asta cu un banal iz motivațional, realitatea este că mulți oameni trec prin viață fără să afle vreodată cine sunt.

E trist, pentru că asta poate duce la relații superficiale, ură față de sine și o viață fără pasiune, fără substanță.

În realitate, dacă ești în situația de a da tot ce poți, dacă treci peste punctul în care ai impresia că vei ceda (și nu o vei face, crede-mă), doar acolo s-ar putea să te cunoști cu adevărat. S-ar putea să afli că ești mai mult, că poți face mai mult și să fii mai mult decât ai crezut vreodată.

Morala

Știu că e teribil de dificil să alegi des drumul greu. Știu că poți da vina pe ADN.

  • Suntem programați să fim leneși, să economisim energie și să evităm pericolul.
  • Suntem programați să mâncăm tot ce e dulce.
  • Suntem programați să căutăm gratificare instantă și dopamina asociată cu aceasta.
  • Suntem programați să fim eficienți, pentru că jocul naturii, în mod implicit, este despre supraviețuire. Asta e tot ce contează.

Dar care e soluția?

Totul se rezumă la obiceiuri.

Dacă faci un lucru pentru prima dată, probabil că îl vei face extrem de prost.

Acela e drumul greu. Însă dacă te ții de el suficient de mult, nu numai că te vei îmbunătăți, dar vei dezvolta obiceiul de a face acel lucru mai bine. La urma urmei, obiceiurile au o putere fenomenală. Odată ranforsate și „instalate”, ele necesită foarte puțină energie.

Gândește-te la spălatul pe dinți.

Când erai copil, părinții tăi trebuiau ei înșiși să te spele pe dinți. Apoi trebuiau să-ți reamintească în fiecare dimineață și în fiecare seară să o faci. Și probabil că ai refuzat de multe ori să o faci pentru că, pur și simplu, nu îți plăcea sau nu vedeai sensul.

Dar acum? Te speli pe dinți în fiecare zi?

Da, probabil că ești unul dintre norocoșii care se pot spăla zilnic pe dinți cu apă curată, și probabil că o faci fără să te gândești la asta. Este un obicei și nu necesită energie specială din partea ta.

Magia?

Orice acțiune poate deveni un obicei. Trebuie doar să îi oferi suficient timp.

În definitiv, nu uita cel mai important lucru când vine vorba de cele două drumuri. Este epitomul acestui întreg monolog scris despre alegerile pe care le luăm în numeroasele intersecții ale veții.

Drumul ușor devine întotdeauna mai greu.

Drumul greu devine întotdeauna mai ușor.



Adaugă un comentariu

idei, principii, strategii, gânduri